lăcărie

LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac¹ + suf. -ărie.

LĂCĂRÍE s. f. Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac¹ + suf. -ărie.

LĂCĂRÍE s. f. Cantitate mare de apă care acoperă o cîmpie în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată pe jos în casă; apăraie. ◊ Expr. A (se) face lăcărie = a (se) vărsa multă apă, care acoperă dușumeaua. – Variantă: lăcăráie s. f.

LĂCĂRÍE, lăcării, s. f. Cantitate mare de apă care acoperă o câmpie în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată pe jos, în casă; apăraie. ◊ Expr. A (se) face lăcărie = a (se) vărsa apă multă pe jos. [Var.: lăcăráie s. f.] – Din lac¹ + suf. -ărie.

lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei

lăcăríe s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei

LĂCĂRÍE s. v. apăraie.

LĂCĂRÍE ~i f. rar Cantitate mare de apă rămasă după ploi sau după inundații; apă multă. /lac + suf. ~arie

lăcărie f. lac mare.

lăcăríe f. (d. lac). Apărie, apă răspîndită pin casă orĭ pe drum: se spărsese țeava și se făcuse mare lăcărie în casă.

LĂCĂRIE s. apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, udătură, (pop.) udeală. (Mare ~ era pe stradă.)