lăcomie

LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie.

LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință necumpătată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie.

LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă mare de a mînca sau de a bea mult (v. nesaț); fig. rîvnă necumpătată de cîștig, de avere (v. aviditate, cupiditate). Cel mai elementar simț de delicateță sufletească ar fi trebuit să șoptească regelui că lăcomia de bani are și ea o limită. COCEA, P. 43. Lăcomia pierde omenia. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. Eu și corsicanul am îmbucat cu lăcomie de lup. BART, E. 279. Ospăta dintr-însele cu lăcomie. CREANGĂ, P. 245. Înghite cu lăcomie. CONACHI, P. 278. Din lăcomie = îndemnat, mînat de lăcomie.

lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile

lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile

LĂCOMÍE s. 1. nesaț, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~la mâncare.) 2. aviditate, nesaț, poftă. (Privea cu ~ la...) 3. (livr.) cupiditate, rapacitate, voracitate. (~ pusă în slujba îmbogățirii.)

LĂCOMÍE ~i f. Caracter lacom; aviditate; cupiditate. ◊ Cu ~ lacom. ~a pierde (sau strică) omenia tendința de acaparare dăunează bunelor relații dintre oameni. [G.-D. lăcomiei] /lacom + suf. ~ie

lăcomie f. 1. calitatea celui lacom; 2. dorință necumpătată de câștig, de bogăție.

lăcomíe f. (vsl. lakomiĭ). Aviditate, mare poftă. Prov. Lăcomia perde omenia, pin lăcomie perzĭ ceĭa ce doreaĭ.

LĂCOMIE s. 1. nesaț, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~ la mîncare.) 2. aviditate, nesaț, poftă. (Privea cu ~ la...) 3. (livr.) cupiditate, rapacitate, voracitate. (~ pusă în slujba îmbogățirii.)