lunguieț

LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț.

LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț.

LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care are o formă alungită; lungăreț. Fața Anei, lunguiață, arsă de soare... se posomorî. REBREANU, I. 20. Erau așezate niște stufișuri, unele rotunde și cu flori, altele lunguiețe. ISPIRESCU, L. 244. Ferestrele catului de sus, mititele, lunguiețe și întărite cu vergele de fier... erau cu mult înălțate de la pămînt. ODOBESCU, S. I 127.

lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe

lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. sg. lunguiáță, pl. lunguiéțe

LUNGUIÉȚ adj. 1. lungăreț, (pop.) sulatic. (Un obiect ~.) 2. v. alungit.

LUNGUIÉȚ ~iáță (~iéți, ~iéțe) Care este alungit; prelung. Față ~iață. [Sil. -gu-ieț] /lung + suf. ~uieț

lungueț a. cam lung: pat lungueț.

lunguĭéț, -ĭáță adj., pl. f. ĭețe. Lungăreț.

LUNGUIEȚ adj. 1. lungăreț, (pop.) sulatic. (Un obiect ~.) 2. alungit, lung, lungăreț, prelung, prelungit, (livr.) oblong. (Un fruct ~.)