lujer

LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.

LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.

LÚJER, lujeri, s. m. (Bot.) Porțiune de tulpină sau de ramură crescută în decursul unui an; (sens curent) tulpină sau porțiune de tulpină subțire. Lujer de dovleac. ▭ Ceea ce spori uimirea lui Ladima și o transformă într-o încîntare... fu un șir lung de flori cu lujer înalt. CAMIL PETRESCU, N. 75. Cu ce am greșit vouă de-mi frîngeți oasele parc-ați călca pe lujeri uscați? DELAVRANCEA, S. 206. – Pl. și: (s. n.) lujere. – Variantă: lúger (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177) s. m.

lújer s. m., pl. lújeri

lújer s. m., pl. lújeri

LÚJER s. (BOT.) tulpină. (~ de stânjenel.)

LÚJER s. v. cocean.

lújer (lújere), s. n. – Tulpină, vrej, cocean. – Var. hluj(er), luger, hlujan. Sb. lužanj „praz”, lužan „narcisă”, lužanjica „zambilă”. Pentru tranziția semantică, cf. sp. puerro și porreta. Der. din sl. hladŭ „bețișor” (Cihac, II, 139; Byhan 314) este mai puțin probabilă. Din hlujan s-a obținut hlujer prin schimb de suf. și apoi hluj, sing. refăcut (Byck-Graur 28).

LÚJER ~i m. 1) Tulpină sau porțiune de tulpină (a unei plante erbacee). 2) Ramură tânără (de 1-2 ani) a unei plante lemnoase. /Orig. nec.

lujer m. 1. cotor; 2. vârfurile și ramurile tinere de viță [V. hluj].

hluj și hluján m., pl. anĭ și enĭ, ca strujenĭ, cocenĭ (sîrb. hlud, rus. hlud, prăjină, d. vsl. hlondŭ, vargă, rudă cu huludeț și haldan. Bern. 1, 190). Est. Cotor de popușoĭ, cocean, cĭocan, strujan. – Și hlújer. La Cant. hlúger. În Munt. lújer, în Trans. lúger.

lújer, V. hluj.

LUJER s. (BOT.) tulpină. (~ de stînjenel.)

lujer s. v. COCEAN.