liniști

LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin3 + suf. -iște.

LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat. – Lin + suf. -iște.

LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

LÍNIȘTE, s. f. 1. Tăcere. Cu toții tăceau acuma, se priveau zîmbind, așteptau. În liniștea adincă, pendula bătu lin de zece ori. SADOVEANU, O. IV 54. E o liniște de cimitir În parcul singuratic. IOSIF, PATR. 59. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-noptat. COȘBUC, P. I 38. ♦ (În natură) Calm, acalmie. Furtuna s-a potolit, e liniște imensă. BOGZA, A. Î. 156. Se face vară, e liniște de asfințit și mirosul livezilor te-adoarme. SADOVEANU, O. III 113. O liniște de vis mă împresoară, nu zăresc o pasăre zburînd. VLAHUȚĂ, O. A. 425. Pretutindeni e o liniște, plină de melancolie, ca și cum ar fi scoasă din sufletul meu. PĂUN-PINCIO, P. 127. 2. Lipsă de zbucium sufletesc, de frămîntări; tihnă, pace. După grele și îndelungate frămîntări, sufletul îi era ajuns în sfîrșit la o hotărîre, care-l înălța la o senină liniște. SLAVICI, O. II 114. Parcă aș avea și eu ceva care mă supără, dar iar nu pînă-ntr-atîta încît să-mi pierz liniștea pentru asta. CARAGIALE, P. 128. Să-mi dau eu liniștea mea pentru hatîrul nu știu cui? CREANGĂ, P. 252. ◊ Loc. adv. În liniște = în tihnă, liniștit, netulburat. Astăzi petrece în liniște, lîngă zidurile mănăstirii. CREANGĂ, A. 22. Au trăit apoi în pace și în liniște. EMINESCU, N. 30. ♦ Lipsă de agitație, de tulburare; pace. Satul se afunda și mai adînc în liniștea somnului. Ferestrele își goniră luminile gălbui și numai de pe boltă stelele vegheau. MIHALE, O. 208. Străjerii trimiși spre Murgeni aduseră cuvînt bun: liniște! SADOVEANU, O. VII 161. În mijlocul acelei liniști care îndulcise în ziua aceea inimile tuturor, izbucni, o tulburare generală în tot satul. BUJOR, S. 112.

LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. A se potoli, a se astîmpăra. Copiii s-au liniștit. ▭ Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț, se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. ◊ Tranz. Începură să liniștească pe căței, chemîndu-i din toate părțile cu nume dulci. SADOVEANU, E. 127. ♦ A se calma, a-și găsi pacea, liniștea, odihna. Și dacă-n ochii tăi privesc, Mă vindec și mă liniștesc. IOSIF, T. 115. ♦ Tranz. A calma. Îl liniști cu vorbe bune. ISPIRESCU, L. 57. Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește, Ca răsărirea stelei în tăcere. EMINESCU, O. I 120. Ideea asta mă mai liniști. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Absol. Rozele știu tot așa să amăgească, S-adoarmă și să liniștească. MACEDONSKI, O. I 192. ♦ (Despre vînt, ploaie etc.) A se domoli, a înceta. Nu după multă vreme însă au început atmosfera a să liniști. DRĂGHICI, R. 112. Se potolește Și se liniștește Vîntul pe pămînt. TEODORESCU, P. P. 372.

líniște s. f., g.-d. art. líniștii

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

líniște s. f., g.-d. art. líniștii

liniștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 sg. și pl. linișteáscă

LÍNIȘTE s., interj. 1. s. tăcere, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. pst!, st!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. acalmie, calm, pace, tăcere, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ în natură.) 4. s. v. astâmpăr. 5. s. v. tihnă. 6. s. v. răgaz. 7. s. v. comoditate.

LINIȘTÍ vb. 1. v. înceta. 2. v. potoli. 3. v. alina. 4. v. domoli. 5. v. calma. 6. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a (se) stăpâni, a (se) tempera. (Te rog să te ~!) 7. v. cuminți. 8. v. struni. 9. a se calma, a se domoli, a se potoli, (fig.) a se destinde. (Atmosfera s-a mai ~.) 10. v. atenua.

Liniște ≠ agitație, gălăgie, neliniște, zbucium, zgomot, vacarm

A (se) liniști ≠ a (se) agita, a (se) tulbura

A liniști ≠ a alarma

A se liniști ≠ a se alarma, a se zbânțui, a se zbate, a se zbuciuma,

LÍNIȘTE f. 1) Lipsă de zgomot; tăcere. ◊ A păstra ~ea a nu face zgomot. ~ și pace a) acalmie; tihnă; b) învoială; bună înțelegere. 2) fig. (despre stările sufletești) Lipsă de gălăgie, de zbucium; pace. [G.-D. liniștii] /lin + suf. ~iște

A LINIȘTÍ ~ésc tranz. A face să se liniștească; a domoli; a ogoi; a potoli; a tempera; a modera. /Din liniște

A SE LINIȘTÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor) A pierde din intensitate (până la încetare); a se domoli; a se ogoi; a se potoli; a tempera; a se modera. 2) (despre oameni) A ajunge la stare de liniște; a recăpăta calmul; a se calma; a se potoli; a se alina; a se astâmpăra. /Din liniște

liniște f. 1. stare lină, neturburată: liniștea mării; 2. fig. lipsă de agitațiune, repaos: liniștea vieții.

liniștì v. a (se) face liniște sau liniștit.

líniște f. (d. lin 1). Starea lucruluĭ lin (liniștit, neagitat), tăcere: liniștea măriĭ, a sufletuluĭ, a vĭețiĭ. V. rahat.

liniștésc v. tr. Fac liniștit, potolesc, astîmpăr: a liniști valurile măriĭ. Fig. A liniști furia cuĭva, pe cineva. Alin: a liniști durerea (saŭ întristarea) cuĭva.

LINIȘTE s., interj. 1. s. tăcere, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. pst!, st!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. acalmie, calm, pace, tăcere, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ în natură.) 4. s. astîmpăr, calm, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.) 5. s. pace, tihnă, (înv.) isihie. (O viață plină de ~.) 6. s. pace, răgaz, tihnă. (N-are o clipă de ~.) 7. s. comoditate, confort, tihnă. (~ vieții lui a fost tulburată.)

LINIȘTI vb. 1. a amuți, a dispărea, a înceta, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele s-au ~ în stradă.) 2. a (se) astîmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 3. a (se) alina, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) ușura, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mîngîia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (I-a ~ durerea.) 4. a (se) domoli, a (se) încetini, a (se) potoli, a (se) tempera. (Și-a ~ fuga.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a (se) stăpîni, a (se) tempera. (Te rog să te ~!) 7. a (se) astîmpăra, a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Un copil care nu se mai ~.) 8. a domoli, a înfrîna, a struni. (A ~ un cal.) 9. a se calma, a se domoli, a se potoli, (fig.) a se destinde. (Atmosfera s-a mai ~.) 10. a (se) atenua, a (se) calma, a descrește, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) micșora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, (rar) a (se) pacifica, (fig.) a (se) îmblînzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia. (Viteza vîntului s-a mai ~.)