licențiat

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. Persoană care a obținut o licență (1). [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.

LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. (În vechea organizare a învățămîntului) Persoană care a trecut examenul de licență al unei instituții de învățămînt superior și a obținut titlul respectiv. După trei ani era licențiat în drept. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. – Pronunțat: -ți-at.

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiát (-ți-at) s. m., pl. licențiáți

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. licențiéz, 1 pl. licențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. licențiéze; ger. licențiínd (sil. -ți-ind)

licențiát s. m. (sil. -ți-at), pl. licențiáți

licențiátă s. f. (sil. -ți-a-), pl. licențiáte

LICENȚIÁT adj., s. titrat. (Un tânăr ~.)

A licenția ≠ a angaja

Licenția ≠ a numi

LICENȚIÁ vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].

LICENȚIÁT, -Ă s.m. și f. Posesor al unui titlu sau al unei diplome de licență. [Pron. -ți-at. / cf. fr. licencié].

LICENȚIÁ vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)

LICENȚIÁT, -Ă s. m. f. posesor al unui titlu, al unei diplome de licență. (< fr. licencié, it. licenziato)

A LICENȚIÁ ~éz tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier

LICENȚIÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a obținut diplomă de licență. [Sil. -ți-at] /<fr. licencié, it. licenziato

licențià v. a concedia, vorbind de trupe.

licențiat a. concediat: trupe licențiate. ║ m. cel ce a luat gradul de licență într’o facultate: licențiat în drept, litere, științe.

*licențiát, -ă adj. Care a fost licențiat, congediat: soldațĭ, elevĭ licențiațĭ. Subst. Care a obținut licența universitară: licențiat în filologie.

*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).

LICENȚIAT adj., s. titrat. (Un tînăr ~.)

licențiat, -ă, licențiați, -te s. m., s. f. (glum.) absolvent de liceu.