lepăda

LĂPĂDÁ vb. I v. lepăda.

LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”.

LĂPĂDÁ vb. I v. lepăda.

LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bună voie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”.

LĂPĂDÁ vb. I v. lepăda.

LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mînă; a arunca, a azvîrli. Lepădă ziarele pe masă și lăsă cafeaua neterminată. C. PETRESCU, A. 468. Ai putea să lepezi cîrma și lopețile să lepezi, După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. Toate hîrtiile și cărțile mele le aflai aruncate pe masă, astfel cum le lepădasem eu. BOLINTINEANU, O. 371. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă, a nu fi de aruncat sau de lăsat. Ea îl privi drept în ochi, căci nici el nu era om de lepădat. STĂNOIU, C. I. 170. Ipate vede că [fata] nu-i de lepădat. CREANGĂ, P. 165. ♦ Refl. pas. A da la o parte, a renunța la... Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat? EMINESCU, O. IV 379. ♦ A da ceva, a dărui. Nimeni nu mă știe, nimeni nu mă vede, nimeni nu-mi leapădă un braț de lemne ori un pumn de făină. Numai cînd au o scîrbă, ori o boală, atunci își aduc aminte. SADOVEANU, B. 48. ♦ Fig. A scoate. Clarinetul leapădă sunete pițigăiate. STANCU, D. 76. ◊ Expr. (Învechit) A lepăda (un) cuvînt (cuiva) = a da de veste, a anunța (pe cineva). Lepădați grabnic cuvînt la oameni că avem o primejdie asupra noastră și să-și gătească armele. SADOVEANU, F. J. 159. ♦ A-și dezbrăca un veșmînt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. Se apropie... un moșneag care nu-și lepâdase căciula de iarnă. C. PETRESCU, Î. II 139. Pesemne Baba Dochia nu-și lepădase toate cojoacele. CREANGĂ, A. 30. El își lepăda rasa și-și punea mantie de cavaleri, în care veghea sub sticlitoarele-i ferestre. EMINESCU, N. 59. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se preface, a se arăta în adevărata lui lumină, a-și da arama pe față. Atunci Iancul lepădă masca, își dezveli urîtul caracter. NEGRUZZI, S. I 25. (Învechit) A(-și) lepăda potcoavele = a muri. Văd eu că mi se apropie și mie să-mi lepăd potcoavele. ISPIRESCU, U. 2. ♦ (Despre șerpi și șopîrle, despre animale cu blană sau despre păsări) A năpîrli; (despre cerbi) a-și pierde coarnele vechi pentru a căpăta altele noi. ♦ Fig. A scutura. Brazii își legănau ramurile și la fiecare legănare își lepădau povara de ninsoare. DUMITRIU, N. 212. Arborii își leapădă frunzele galbene. STANCU, D. 287. 2.. Intranz. (Popular, despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. M-a izbit în pîntec cu genunchiul, că doar oi lepăda. CAMILAR, N. II 155. Cum îți vine să dai cu piciorul în pîntecele femeii? Dacă leapădă? VLAHUȚĂ, CL. 83. Multe iepe... au lepădat. I. IONESCU, D. 534. ◊ Tranz. În noaptea aceea, cu mare suferință, Uliana lepădă mort copilul pe care-l avea în pîntece. DUMITRIU, P. F. 62. (Expr., despre pești) A lepăda icrele = a depune icrele. (În forma lăpăda) Aci intră la cloceală, aci își lăpădă icrele. STĂNOIU, C. I. 82. II. Fig. 1. Tranz. (Arhaizant, cu privire la oameni, urmat de determinări locale) A îndepărta, a alunga. N-ar fi rău să-i lepede pe asemenea locuitori vremelnici într-o latură, ca să nu ia dreptul băștinașilor la împărțirea loturilor. SADOVEANU, P. M. 10. Taci, Florico, nu mai plînge, că nu te-oi lepăda eu pe drumuri. ALECSANDRI, T. 914. ♦ A lăsa undeva. Se tocmesc cu vrun căpitan grec de corabie, ca să-i primească și să-i ducă să-i lepede undeva, într-un ostrov. SADOVEANU, Z. C. 307. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a lăsa (o îndeletnicire, o acțiune, un obicei etc.), a renunța la... Blanca, știi că din iubire Făr’ de lege te-ai născut... Lepădînd viața lumii, Vei spăși greșeala mumii, Și de-o crimă tu mă mîntui. EMINESCU, O. I 102. Am lepădat toate romanțele și m-am apucat de cetit pre Tucidid. NEGRUZZI, S. I 61. ◊ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «de» sau, mai rar, «din», indicînd obiectul îndepărtat) De mi s-ar da domnia – dac-aceasta s-ar putea! – Eu m-aș lepăda de dînsa ca să fiu cu Anca mea. DAVILA, V. V. 25. Iată, pentru dragostea ta, mă lepăd de puterea mea cea măiastră; numai și tu să mă iubești, precum te iubesc eu. ISPIRESCU, L. 188. M-am lepădat din slujba oștinească, mi-am jărtfit mica carieră. KOGĂLNICEANU, S. 190. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «de») A rupe orice legături cu cineva, a se feri, a se păzi de cineva sau de ceva. V. renega. Dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat de spîn, ca de ucigă-l crucea. CREANGĂ, P. 210. Stăpînul... se lepăda din ce în ce mai mult de ispitele satanei. ODOBESCU, S. III 47. ♦ A nu-și mai păstra atitudinea dinainte; a nu recunoaște ceva, a tăgădui. Băiatul începu a se dezvinui în tot chipul și a se lepăda că lui nici nu i-au plesnit prin cap una ca aceasta. SBIERA, P. 74. 4. Tranz. (Învechit) A refuza, a respinge, a nu accepta ceva. Mă rog, băbacă, ascultă rugămintea me și nu o lepăda. KOGĂLNICEANU, S. 101. Nu leapădă o convorbire față cu marturi. BĂLCESCU, O. II 196. – Prez. ind. și: leápăd (DELAVRANCEA, O. II 102). – Variantă: (regional) lăpădá vb. I.

lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede

lepădá vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 sg. și pl. leápădă; conj. prez. 3 sg. și pl. lépede

LEPĂDÁ vb. 1. v. arunca. 2. v. abjura.

LEPĂDÁ vb. v. afurisi, alunga, anatemiza, avorta, blestema, deborda, depărta, dezbrăca, excomunica, feri, goni, izgoni, îndepărta, lăsa, năpârli, păzi, refuza, renunța, respinge, scoate, trage, vărsa, voma, vomita.

lepădá (lépăd, lepădát), vb. – 1. A arunca, a azvîrli. – 2. A lua, a scoate, a descărca. – 3. A respinge, a înlătura. – 4. A alunga, a expulza. – 5. (Trans., Banat) A vărsa, a vomita. – 6. A avorta. – 7. A părăsi, a lăsa. – 8. (Refl.) A nega, a se apăra, a se dezvinovăți. – 9. (Refl.) A renega. – Mr. me aleapidu „mă grăbesc”. Lat. lapĭdāre (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 936, cu dubii; Tiktin; Iordan, Dift., 152; Capidan, Aromânii, București 1932, p. 220; Candrea). Dificultatea care se opune acestei derivări este de ordin semantic, deoarece e greu să se pornească de la sensul din lat. a lapida. Dar pe lîngă sensul curent, cuvîntul trebuie să fi avut în limba populară același sens cu dilapĭdāre, cum ar fi „a arunca cu pietre; a azvîrli (ca pe un lucru inutil)”. Sensul de „a azvîrli” este în mod sigur primar, deoarece explică și pe cel din mr. și coincide cu cele mai vechi exemple: lepădară grîul în mare (Cod. Voronețean); să lepădăm tot răul (Coresi); leapădă icoanele de în biserică (Moxa). Der. din lat. liquidāre (E. Herzog, Dacor., I, 220-22 și Dacor., V, 483-96; REW 5076a; cf. împotrivă Rosetti, I, 160) nu pare posibilă. Cu atît mai puțin este convingătoare ipoteza care pornește de la un lat. *lepidāre, de la lepis „scamă”, cu sensul primitiv (despre șopîrle) „a năpîrli anual” (Drăgan, Dacor., VI, 295-9 și VII, 139) explicație preferată, se pare, de DAR, cf. REW 5076a N. Nu au nici o probabilitate explicațiile date de Cihac, II, 512 (din mag. lapedál „respins, aruncat”) și de Crețu 341 (lat. vilipendĕre). Der. lepădat, s. n. (avort); lepădătoare, s. f. (cucurbețică, Aristolochia clematitis); lepădătură, s. f. (avort; stîrpitură; prostituată; deșeu, rebut). – Din rom. provine mag. lapedál și săs. lepedăn „a arunca”.

A SE LEPĂDÁ mă lépăd intranz. pop. A renunța la ceva; a se lăsa de...; a se dezice. /<lat. lapidare

A LEPĂDÁ lépăd 1. tranz. 1) (obiecte, mai ales nefolositoare) A înceta de a mai purta cu sine, aruncând sau părăsind. ◊ A nu fi de lepădat a fi demn de luat în seamă; a merita toată atenția. 2) (îmbrăcăminte, încălțăminte) A scoate de pe sine; a dezbrăca. ◊ A-și ~ masca a înceta de a se mai preface. A-și ~ potcoavele a muri; a deceda. 3) fig. A înceta de a mai practica; a lăsa; a părăsi. ~ fumatul. 4) A face să rămână singur (undeva); a lăsa; a părăsi; a abandona. 2. intranz. (despre femei sau femelele animalelor) A naște înainte de termen; a expulza fătul mort (prin avort). /<lat. lapidare

lăpădà v. Tr. V. lepăda.

lepădà v. 1. a arunca dela sine: a lepăda o haină; 2. a expune, a avorta: a lepădat doi băieți; fig. a părăsi, a abjura: Petru se lepădă de Domnul Hristos. [Tr. lăpăda, a vărsa, a turna, a vomita: origină necunoscută].

lépăd și (Ban. Olt. Trans.) lápăd, a -á v. tr. (lat. lápido, -áre, lapidez, de unde ideĭa de „arunc cu petre”. Lepăd s’a făcut după depăn, peptăn, semăn. – Lepăd, lepezĭ, leapădă; să lepede). Vechĭ. (GrS. 1937, 289). Lapidez, ucid cu petre. Azĭ. Arunc, părăsesc, înlătur un lucru care nu-mĭ maĭ trebuĭe: lepăd o haĭnă (fiind-că mĭ-e prea cald cu ĭa orĭ fiind-că nu-mĭ maĭ trebuĭe): șerpiĭ îșĭ leapădă pelea, îmĭ lepăd religiunea (o reneg). Vărs, borăsc (Trans.). Avortez. V. refl. Mă las, mă despart, renunț la: mă lepăd de domnie, de o ideĭe, de satana. Îmĭ spăl mînile, nu recunosc ca al meŭ: mă lepăd de această carte. Lepădare de sine, abnegațiune.

LEPĂDA vb. 1. a arunca, a azvîrli, a zvîrli, (Transilv. și Maram.) a țipa, (înv.) a scutura. (A ~ un lucru nefolositor.) 2. a abjura, a renega. (A se ~ de o credință, de o convingere.)

lepăda vb. v. AFURISI. ALUNGA. ANATEMIZA. AVORTA. BLESTEMA. DEBORDA. DEPĂRTA. DEZBRĂCA. EXCOMUNICA. FERI. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. LĂSA. NĂPÎRLI. PĂZI. REFUZA. RENUNȚA. RESPINGE. SCOATE. TRAGE. VĂRSA. VOMA. VOMITA.

lepădá, lepăd, vb. – 1. (tranz.) A arunca, a azvârli. 2. (intranz.) A avorta. 3. (refl.) A renega. – Lat. lapidare „a arunca cu pietre” < lat. lapis „piatră” (Scriban; Pușcariu, Tiktin, Iordan, Capidan, Candrea, cf. DER; DEX, MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970). Cuv. rom. > magh. lapedál, săs. lepedan „a arunca” (DER).

LEPĂDA vb. 1. Lepăduș, moț; Lăpăduș, pren. (Ard);-fam. (T-Jiu); -a f. (Ard II 194). 2. Lepăduță, 1620 (Glos). 3. Cf. Lepedeanu, Ș., act. 4. Participiu luat ca adjectiv: Lepădat, pren. (Am 108); – 1557 (Glos); -a f. (AO XV 276; Tut 90); -a f., țig, (17 B I 242); prenumele acesta stă în legătură cu credințele populare despre copilul „lepădat” sau „vîndut”, de formă, spre a-l feri de moarte; – Lepădații neam (Vr); variante grafice: Lepedat căpitan (Sd XI 263), Lăpădat (Ard). 5. Latinizat: Lapedatu, Al.

a lepăda (pe cineva) ca pe o măsea stricată expr. a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău.