lehămetuire

LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui.

LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui.

LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se lehămeti. Atuncea cînd a văzut el cît drum mai are... pînă la apa Prutului, s-a lehămetuit și s-a hotărît să se lase. SADOVEANU, B. 251. Lumea se lehămetuise să-l mai invite. C. PETRESCU, O. P. I 229.

!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă

lehămetuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehămetuiésc, imperf. 3 sg. lehămetuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lehămetuiáscă

LEHĂMETUÍ vb. v. dezgusta, îngrețoșa, sătura, scârbi.

lehă- și lehemetésc, -tuĭésc și -tisésc (mă) v. refl. (d. lehamite). Mold. nord. Mă plictisesc, mă scîrbesc grozav. Mă lehămetesc cuĭva, îĭ ajung absolut nesuferit.

lehămetui vb. v. DEZGUSTA. ÎNGREȚOȘA. SĂTURA. SCÎRBI.