lacom

LÁCOM, -Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu o poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult; mâncăcios. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. – Din sl. lakomŭ.

LÁCOM, -Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu o poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult; mâncăcios. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. – Din sl. lakomŭ.

LÁCOM, -Ă, lacomi, -e, adj. 1. Care mănîncă și bea cu poftă exagerat de mare, căruia îi place să mănînce mult; nesătul, mîncău, mîncăcios, nesățios. Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină. IOSIF, P. 70. Așa să pedepsesc oamenii cei lacomi la mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. II 61. Dacă acel om este lacom din fire și mai ales dacă are gusturi răsfățate, el o să se tot plîngă că nu i-ai dat mezelicuri și trufandale. ODOBESCU, S. III 39. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd, cîte unul scoate cîte un măr din buzunar și mușcă lacom. CAMIL PETRESCU, U. N. 324. Cum ajunge la fîntînă, cum începe a bea lacom la apă. CREANGĂ, P. 214. 2. Fig. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «după», «la») Cuprins de o dorință vie de a obține ceva; avid, doritor, dornic. Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele. BENIUC, V. 63. Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi. COȘBUC, P. I 91. Intră deci în hazna și, fiind mai lacom, luă cîți galbeni putu el duce. ISPIRESCU, L. 372. Nici lacom de avere, nici de cinuri. CREANGĂ, A. 135.

lácom adj. m., pl. lácomi; f. lácomă, pl. lácome

lácom adj. m., pl. lácomi; f. sg. lácomă, pl. lácome

LÁCOM adj. 1. v. mâncăcios. 2. v. hrăpăreț. 3. v. avid.

LÁCOM adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.

lácom (lácomă), adj. – 1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. – 2. Vorace, devorator. – Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich, Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). – Der. lăcomos, adj.; lăcomește, adv.; lăcomi, vb., din sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s. f., din sl. lakomije, bg. lakomija. – Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) și săs. lâkom, lâkomisch.

LÁCOM ~ă (~i, ~e) 1) Care bea și mănâncă mult și cu poftă; care nu se poate reține de la mâncare. 2) fig. Care este stăpânit de dorința de a avea cât mai mult; hrăpăreț. /<sl. lakomu

lacom a. 1. cui place să mănânce mult; 2. fig. care dorește cu ardoare: lacom de bani, de glorie. [Slav. LAKOMŬ, avid].

lácom, -ă adj. (vsl. lakomŭ). Avid, pofticĭos, nerăbdător să apuce ceĭa ce dorește: lupu e lacom de carne, porcu e animalu cel maĭ lacom. Fig. Om lacom de banĭ, de glorie. Adv. Cu lăcomie: a mînca lacom.

lacom adj. v. AHTIAT. AViD. DORIT. DORNIC. JINDUIT. JINDUITOR. RÎVNITOR.

LACOM adj. 1. avid, mîncăcios, nesătul, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (Om ~ la mîncare.) 2. aprig, apucător, hrăpăreț, nesătul, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (E un om tare ~!) 3. avid, neîndestulat, (livr.) cupid, (fig.) nesătul, nesăturat, nesățios. (~ de bani, de cîștig.)