jăcuitoare

JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care săvârșește un jaf (1); persoană care jefuiește. [Pr.: -fu-i-] – Jefui + suf. -tor.

JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care săvârșește un jaf (1); persoană care jefuiește. [Pr.: -fu-i-] – Jefui + suf. -tor.

JACUITÓR, -OÁRE adj. v. jefuitor.

JĂCUITÓR, -OÁRE adj. v. jefuitor.

JECUITÓR, -OÁRE adj. v. jefuitor.

JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj. Care jefuiește, care pradă, care își însușește averi prin exploatare. – Pronunțat: -fu-i-. – Variante: (învechit) jecuitór, -oáre, jăcuitór, -oáre (DONICI, F. 73), jacuitór, -oáre adj.

jefuitór (-fu-i) adj. m., s. m., pl. jefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jefuitoáre

jefuitór adj. m., s. m., pl. jefuitóri; f. sg. și pl. jefuitoáre

JEFUITÓR s., adj. 1. s. prădător, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.) 2. adj. v. prădalnic.

JEFUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane) Care jefuiește; comițător de jafuri. /a jefui + suf. ~tor

JEFUITOR s., adj. 1. s. prădător, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.) 2. adj. prădalnic. (Armată ~.)