juli

JULÍ, julesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) răni ușor, jupuindu-și pielea; a (se) zdreli. – Din bg. žulja.

JULÍ, julesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) răni ușor, jupuindu-și pielea; a (se) zdreli. – Din bg. žulja.

JULÍ, julesc, vb. IV. Refl. A se răni ușor, jupuindu-și pielea; a se zdreli. V. zgîria. Numa ce s-o julit la un deget. STĂNOIU, C. I. 52. (Cu pronunțare regională) Se giulea de garduri, strănuta, țîfnea, sforăia, necheza, făcea o larmă a dracului. CARAGIALE, S. 42. ◊ Tranz. Mi-am julit genunchii în vișini și-n cireși. STANCU, C. 17.

julí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. julésc, imperf. 3 sg. juleá; conj. prez. 3 să juleáscă

julí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. julésc, imperf. 3 sg. juleá; conj. prez. 3 sg. și pl. juleáscă

JULÍ vb. a (se) jupui, a (se) zdreli, a (se) zgâria, (pop.) a (se) beli, a (se) stropși, (înv. și reg.) a (se) rujdi, (prin Olt.) a (se) mezdri. (Și-a ~ pielea de la deget.)

julí (julésc, julít), vb. – A răni ușor, a zdreli. – Mr. julesc, julire, megl. dejulés. Sl. *žuliti, cf. sl. sŭžuliti „a tăia”, bg. zŭljă, sb., cr., slov. žuliti (Cihac, II, 161; DAR). – Der. julitură, s. f. (rană ușoară, zdrelitură).

A JULÍ ~ésc tranz. (pielea, diferite organe) A face să se julească; a zdreli. /<bulg. žulja

A SE JULÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A se răni ușor la suprafață; a se zdreli; a se jupui. /<bulg. žulja

julésc v. tr. (bg. žulĭy, julesc; sîrb [z]gúliti, a juli, a răni, a roade, d. žulj, bătătură la picĭor. V. zgulésc). Zgîrîĭ (jărcănesc) pelea cu ceva zgrunțuros, ca scoarța de copac orĭ păretele: mĭ-am julit mînile cărînd lemne. V. refl. M’am julit la mînĭ cărînd lemne. V. zdrelesc.

JULI vb. a (se) jupui, a (se) zdreli, a (se) zgîria, (pop.) a (se) beli, a (se) stropși, (înv. și reg.) a (se) rujdi, (prin Olt.) a (se) mezdri. (Și-a ~ pielea de la deget.)

juli, julesc v. t. a fura.