isnaf

ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.

ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.

ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Învechit) Corporație, breaslă. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători, împărțiți în isnafuri sau corporații. GHICA, S. A. 36. Ciocoiul... porunci să adune pe toți boierii din amîndouă județele, toate isnafurile și pe opincari. FILIMON, C. 293. ♦ Grup de meseriași avînd aceeași profesie. Ca în balada meșterului Manole, un isnaf de meșteri mari băteau țăruși, întindeau sforile. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. 2. Membru al unei corporații; breslaș. Cum a descălecat, a dat calul în primirea argaților și a intrat în circiumă, unde mai erau și alți isnafi. CARAGIALE, O. III 43. Jucau soitarii pentru petrecerea isnafilor. id. ib. 49. – Variantă: iznáf (C. PETRESCU, A. R. 10) s. n.

isnáf1 (breslaș) (înv.) s. m., pl. isnáfi

isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri

isnáf (breslaș) s. m., pl. isnáfi

isnáf (breaslă) s. n., pl. isnáfuri

ISNÁF s. v. breaslă, breslaș, corporație, tagmă.

isnáf (-furi), s. n. – Breaslă, corporație. – Var. iznaf, esnaf. Mr. isnafe. Tc. esnaf, din arab. sinf „clasă” (Șeineanu, II, 230; Byck-Graur 35), cf. bg. esnaf. Sec. XVIII, înv.

ISNÁF2 ~i m. înv. Membru al unei asociații de muncitori cu aceeași meserie; breslaș. /<turc. esnaf

ISNÁF1 ~uri n. înv. Asociație de muncitori cu aceeași meserie (organizați în vederea apărării intereselor); breaslă. /<turc. esnaf

isnaf n. corporațiune deosebită cu câte un staroste în frunte: n’a trimis’o în cercetarea starostilor de isnafuri NEGR. [Turc. ESNAF].

isnáf și esnáf n., pl. urĭ (turc. ar. esnaf). Vechĭ. Corporațiune, breaslă. Breslaș, meseriaș. – Și iznaf.

isnaf s. v. BREASLĂ. BRESLAȘ. CORPORAȚIE. TAGMĂ.