iscodeală

ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală.

ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală.

ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi; interes, curiozitate. Și ele, lecturile de mîntuială, au avut partea bună că au deschis zăgazurile iscodelilor cugetului tău. PAS, Z. I 40. 2. Născocire, invenție, scornitură. Acu, altă iscodeală!... să se îmbrace țărănește. ALECSANDRI, T. 656.

iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli

iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli

ISCODEÁLĂ s. v. creație, invenție, născocire, plăsmuire, scornitură.

ISCODEÁLĂ ~éli f. Lucru iscodit; născocire; invenție. /a iscodi + suf. ~eală

iscodeală f. invențiune: acu, altă iscodeală AL.

iscodeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a iscodi. Lucru iscodit, scornitură.

iscodeală s. v. CREAȚIE. INVENȚIE. NĂSCOCIRE. PLĂSMUIRE. SCORNITURĂ.