irod

IRÓD, irozi, s. m. 1. (La pl. art.) Veche dramă populară de origine creștină, reprezentând nașterea lui Hristos, pe care tineri costumați o joacă în perioada Crăciunului; vicleim. 2. Fiecare dintre colindătorii costumați care umblă cu vicleimul. ♦ Fig. (Ir.) Comedian, paiață; om cabotin. – Din sl. irodŭ.

IRÓD, irozi, s. m. 1. (La pl. art.) Veche dramă populară de origine creștină, reprezentând nașterea lui Cristos, pe care tineri costumați o joacă în perioada Crăciunului; vicleim. 2. Fiecare dintre colindătorii costumați care umblă cu vicleimul. ♦ Fig. (Ir.) Comedian, paiață; om cabotin. – Din sl. irodŭ.

IRÓD, irozi, s. m. 1. (De obicei la pl.) Colindător (costumat) care umblă cu vicleimul. Ți se părea că e un irod de cei frumoși, iar nu cucoș de făcut cu borș. CREANGĂ, P. 70. 2. Fig. (Ironic) Comedian, paiață, cabotin. Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii. EMINESCU, O. I 149.

iród (colindător) s. m., pl. irózi

*Iród (personaj biblic) s. propriu m.

iród s. m., pl. irózi

IRÓZI s. pl. v. vicleim.

iród (irózi), – Fiecare din personajele dramei populare a vicleimului, care reprezintă nașterea lui Cristos și uciderea pruncilor. De la Irod, și acesta din gr. ’Hρώδης, sl. Irodŭ (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178; Densusianu, GS, VI, 363; DAR). – Der. irodie, s. f. (zînă, zîna-zînelor), probabil de la Irodiada (DAR); irodiță, s. f. (zînă rea, duh rău).

IRÓD irózi m. 1) la pl. Dramă populară, care se joacă la sărbătorile de iarnă de către tineri costumați; vicleim. 2) Persoană costumată, care umblă pe la case, interpretând această dramă. 3) fig. Persoană ridicolă (și prefăcută); comediant; paiață. /<sl. irodu

irod m. 1. numele moldovenesc al vicleimului (după Irod, împăratul Iudeii, care figurează în reprezentațiune); 2. mască: ți se părea (cocoșu) că-i un irod de cei frumoși CR.; 3. fig. paiață: veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii EM. [V. Irod].

Irod (Herod) m. numele mai multor principi și regi ai Iudeii: IROD CEL MARE ordonă măcelul pruncilor (39 a. Cr. – 4 d. Cr.); IROD ANTIPA, fiul celui precedent, contemporan cu Crist, făcu să piară St. Ioan Botezătorul după placul soției sale Irodiada (4 a. Cr. – 39 d. Cr.); IROD AGRIPA I, regele Evreilor, nepotul lui Irod cel Mare (37-44 d. Cr.).

iród m. (d. regele Iudeiĭ Irod, ngr. Iródis, căruĭa i se atribue măcelărirea pruncilor cu scop de a-l ucide pe Hristos). Pl. Ceată de flăcăĭ care, de la Crăcĭun pînă la Bobotează (orĭ și maĭ în colo), umblă mascațĭ și îmbrăcațĭ în costume multicolore, purtînd și corone de lemn acoperit cu hîrtie colorată, și care daŭ pe stradă orĭ pin curțĭ reprezentațiunĭ populare în care e vorba de Irod. A umbla cu iroziĭ, a umbla în ceata irozilor. Fig. Paĭață, saltimbanc, clovn, om neserios: veacu nostru ni-l umplură saltimbanciĭ și iroziĭ (Em.). V. mocănaș.

IROZI s. pl. vicleim, (reg.) vertep. (Datina ~ilor.)

irozi, teatru popular, cu caracter religios, de origine cultă, care înfățișează legenda Nașterii. Despre prezența i. la români nu deținem date anterioare sec. 18 (Miron Costin). Kogălniceanu menționează ca interpreți ai „misterelor religioase” irodul sau betleemul pe „dascăli și pe dieci”, iar mai târziu, pe „fiii de boieri”. În sec. 19 obiceiul a fost preluat de popor: „tacâmuri irodești” pe care îl jucau „pe la moșiile boierilor” și „la casele negustorilor” (Burada). Pătrunzând în repertoriul maselor, i. li s-au adus treptat modificări, în contact, probabil și cu teatrul de haiduci și de păpuși (Caraman), cu conținutul profan al acestora, ceea ce a apărut ca o necesitate psihologică de compensare a atmosferei religioase. În multe zone, i. anticipă sau continuă teatrul de păpuși (Brăiloiu). Repertoriul este eterogen: se succed cântece de stea*, melodii de origine bis. cu melodii adaptate sau create de popor, cu cântece din armată, romanțe (2) și cuplete de revistă*. Sin.: vicleim; vertep.

IROD, numele mai multor suverani ai Palestinei antice. Mai importanți: 1. I. cel Mare, rege al Iudeii (37-4 î. Hr.), dependent de Roma. În timpul domniei lui I. puterea sacrală este separată de cea laică, iar marii preoți sunt numiți și revocați de suveran, după modelul monarhiilor elenistice. 2. I Antipas, etnarh al Galileii și Pereii (4 î. Hr.-39 d. Hr.), fiul lui I. (1). Potrivit tradiției, la cererea soției (Irodiada) și a fiicei acesteia (Salomeea), l-a decapitat pe prorocul Ioan Botezătorul. 3. I. Agrippa, rege al Iudeii (41-44 d. Hr.), nepotul lui I. (1). A dobândit domnia cu sprijinul împăratului roman Caligula.

IRÓZI (< sl.) s. m. pl. Formă a teatrului popular românesc, preluată și de păpușari, cu o mare răspândire în sec. 19 și 20, care dezvoltă motive religioase într-o viziune autohtonă, cu vădite accente laice, sociale și amplificată prin aglutinarea mai multor colinde (ex. nașterea lui Iisus Hristos). Este jucată la sate, de tineri costumați cu prilejul Crăciunului. Sin. vicleim.

Irod, -ia v. Irodion 1, 2.

iród, irozi s. m. 1. (La pl., art.) Veche dramă populară românească, jucat la țară de către tineri costumați cu prilejul Crăciunului; vicleim. 2. Căpetenia sau, p. ext. fiecare dintre cei trei magi în regiunile în care grupul de colindători este format numai din cei trei crai de la răsărit. – Din sl. irodŭ.

Irod Antipa, tetrarh al Pereii și Galileii (4-39 d. Hr.). A ordonat uciderea lui Ioan Botezătorul la cererea Irodiadei.

Irod cel Mare, rege al Iudeii (37 î. Hr.-4 d. Hr.), ultimul rege tributar al romanilor, numit și Idumeul. A înlăturat cu sprijin roman pe Antigon Macabeul, devenid astfel rege al întregii Palestine. Rezidește templul din Ierusalim (reconstruit de Zorobabel) și construiește orașul Cezareea la țărmul Mării Mediterane. Este ucigașul pruncilor după nașterea lui Hristos, ceea ce a determinat fuga în Egipt a Sfintei Familii.