investit

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la un fond, un capital etc.) A plasa, a aloca într-o întreprindere. Statul democrat-popular investește an de an sume din ce în ce mai mari pentru protecția muncii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2800. ◊ Fig. Investise, după părerea lui, în copil, un anumit capital. VORNIC, P. 9.

INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre un fond, un capital etc.) Plasat, alocat într-o întreprindere.

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A împuternici (pe cineva) în mod oficial, a acorda (cuiva) un drept, o autoritate, o demnitate; (în evul mediu) a da cuiva învestitura. Domnii țărilor romîne învesteau pe boieri cu funcțiunile lor. ▭ Comisarul învestit cu mandat... are drept s-o elibereze, dacă el găsește asta de cuviință. CAMIL PETRESCU, O. II 308.

ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. (Învechit) Îmbrăcat, înveșmîntat. Unde-s cavalerii cu spade lucitoare... Și unde scutierii cu aur învestiți? MACEDONSKI, O. I 248. ◊ Fig. Romînia învestită În vesminte de serbare. ALEXANDRESCU, M. 165.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

investí (a plasa un capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 sg. și pl. investeáscă

investít adj. m., pl. investíți; f. sg. investítă, pl. investíte

învestí (a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate, o atribuție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 sg. și pl. învesteáscă

învéște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 sg. și pl. înveáscă; part. învăscút

INVESTÍ vb. a băga, a plasa, a vârî. (A ~ un capital în ceva.)

ÎNVESTÍ vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. autoriza. 4. (înv. și pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)

ÎNVÉȘTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveșmânta.

INVESTÍ vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire].

ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].

INVESTÍ vb. tr. a face o investiție. (< fr. investir, lat. investire)

ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

A INVESTÍ ~ésc tranz. (sume, capitaluri) A da ca investiție; a plasa. /<fr. investir, engl. invest

A ÎNVESTÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A pune în mod oficial (într-o funcție, într-un drept sau într-o demnitate). 2) (în evul mediu) A supune învestiturii. /<fr. investir, lat. investire

înveștít, înveștítă, adj. (înv.) V. învăscút.

investì v. 1. a pune în posesiunea unui titlu, a unei demnități; 2. a împresura din toate părțile cu armata.

*investésc v. tr. (fr. investir, d. lat. in-vestire, a înconjura [d. vestis, haĭnă]: it. investire. V. învăsc). Pun solemn în posesiunea unuĭ feud saŭ uneĭ demnitățĭ pin ceremonia alegorică a investituriĭ (cînd, în evu mediŭ, se dăruĭa un veșmînt, cum li se dăruĭa domnilor fanarioțĭ un caftan): principiĭ îĭ investeaŭ pe episcopĭ dîndu-le cîrja și inelu. Fig. Pun, cu oare-care formalitățĭ, în posesiunea uneĭ puterĭ, uneĭ autoritățĭ: la Roma dictatoriĭ eraŭ investițĭ cu o autoritate absolută. Arm. Impresor, înconjor: oastea dușmănească era investită în tabăra eĭ.

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

învéște, înveștésc, V. învăsc.

înveștít n., pl. urĭ. Vechĭ. Îmbrăcăminte.

INVESTI vb. a băga, a plasa, a vîrî. (A ~ un capital în ceva.)

ÎNVESTI vb. 1. a înscăuna, a întrona, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 2. a alege, a desemna, a pune. (Poporul în urale îl ~ conducător al lui.) 3. a autoriza, a delega, a împuternici, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...) 4. (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a revesti, a rîndui. (A ~ ceva cu forme legale.)

învește vb. v. ECHIPA. ÎMBRĂCA. ÎNVEȘMÎNTA.

înveștí, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).

înveștít, -ă, înveștiți, -te, adj. – (reg.; arh.) Înveșmântat. – Din învești.

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).