introductiv

INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere, de (la) început. Cuvînt introductiv. ▭ Cine iubește muzica, și e deprins să o înțeleagă, are să vază desigur lumină la atingerea lui sol diez al melodiei după cele patru tacte introductive ale celebrei sonate. CARAGIALE, N. F. 28.

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve

introductív adj. m., pl. introductívi; f. sg. introductívă, pl. introductíve

INTRODUCTÍV adj. preliminar, (livr.) liminar, (înv.) precuvântător. (Cuvânt ~.)

INTRODUCTÍV, -Ă adj. De introducere, de (la) început. [< fr. introductif].

INTRODUCTÍV, -Ă adj. de introducere, de (la) început; preliminar. (< fr. introductif)

INTRODUCTÍV ~ă (~i, ~e) Care servește drept introducere; cu care se începe ceva. /<fr. introductif

introductiv a. care servă de introducțiune.

*introductív, -ă adj. (d. lat. introductus, introdus, cu sufixu -iv; fr. introductif). Care servește la introducere: cuvinte introductive. Jur. Care servește ca început uneĭ procedurĭ: cercetare introductivă de instanță.

INTRODUCTIV adj. preliminar, (înv.) precuvîntător. (Cuvînt ~.)

INTRODUCTÍV, -Ă adj. (< fr. introductif): în sintagmele cuvânt introductiv și element introductiv (v.).