interlocuțiune

INTERLOCÚȚIE s. f. v. interlocuțiune.

INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.

INTERLOCÚȚIE s. f. v. interlocuțiune.

INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.

interlocuțiúne s. f., pl. interlocuțiúni

INTERLOCÚȚIE s.f. v. interlocuțiune.

INTERLOCUȚIÚNE s.f. Convorbire. ♦ Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var. interlocuție s.f. / < fr. interlocution, cf. lat. inter – între, loquor – a vorbi].

INTERLOCUȚIÚNE s. f. 1. convorbire. 2. (jur.) hotărâre care precedă sentința finală a unui proces. (< fr. interlocution)

INTERLOCUȚIÚNE ~i f. jur. Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală într-un proces. /<fr. interlocution

*interlocuțiúne f. (lat. inter-locutio, -ónis. V. locuțiune). Conversațiune, dialog. Jur. Judecată pin care se pronunță un interlocutoriŭ.

INTERLOCUȚIÚNE s. f. (< fr. interlocution, cf. lat. inter – între, loquor – a vorbi): v. convorbíre.