intabulare

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. (Transilv. și Bucov.) A înscrie un drept real imobiliar în cartea funciară.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. (Transilv. și Bucov.) Acțiunea de a intabula și rezultatul ei.

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri

intabulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. intabuleáză

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulării; pl. intabulări

INTABULÁ vb. I. tr. A înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funciară. [< germ. intabulieren].

INTABULÁRE s.f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. [< intabula].

INTABULÁ vb. tr. a înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funduară. (< germ. intabulieren)

intabulá (intabuléz, intabulát), vb. – A înscrie în registrul de proprietate. Lat. intabulare (sec. XVIII), cf. germ. intabulieren. În Trans., și în Mold., înv.

A INTABULÁ ~éz tranz. (drepturi imobiliare) A înregistra în cartea funciară. /<fr. intabuler, germ. intabulieren

intabulare (fr. și engl. tablature; germ. Intabulierung, Intavolieren; it. intavolatura) 1. Termen folosit în sec. 16 pentru a indica (într-o semnificație foarte generală) o dispunere a muzicii polifonice* în formă de „tavola” (it. „tabel, listă, tablă”), în care vocile (2) erau așezate una sub alta, împărțite prin bare* de măsură. I. era folosită în notarea partiturii* unui singur instr. polif., spre deosebire de notarea partiturilor pentru grupuri de executanți. Se cunosc i. pentru orgă*, clavecin*, laută*, ce folosesc cu precădere notația tabulaturilor*, precursoare ale basului cifrat*. 2. Termenul i. apare adesea în titlul lucrărilor tipărite pentru aceste instr. soliste („Toccata e partite d’intavolatura di cembalo” di Gerolamo Frescobaldi, 1615; Intabulatura di liuto di Francesco da Milano, 1536). 3. Procedeul de transcriere al lucrărilor vocale (sau altor lucrări de ansamblu*) în notația pentru orgă sau laută. Corespunde procedeului modern de a reduce, în scriitura pentru pian, o lucrare scrisă inițial pentru ansambluri (I, 2) de diferite dimensiuni (camerale sau simf.). V. reducție.