inspirațiune

INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

INSPIRAȚIÚNE s. f. v. inspirație.

INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Avânt, forță, entuziasm creator; complex de idei creatoare, stare de maximă tensiune creatoare. 3. Fig. Idee, soluție apărută pe neașteptate în conștiință. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratia.

INSPIRAȚIÚNE s. f. v. inspirație.

INSPIRÁȚIE2, inspirații, s. f. Primul timp al respirației, constînd în tragerea aerului în plămîni.

INSPIRÁȚIE1, inspirații, s. f. 1. Avînt, forță, entuziasm creator (mai ales în activitatea artistică), complex de idei creatoare provocat de un fapt, de o împrejurare sau de o persoană. O artă cu rădăcini în inspirația populară devine un bun comun al maselor de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 1/5. Stingea lampa, aștepta prin întuneric inspirația, înjgheba cîte un vers în cap. REBREANU, I. 62. Persoană cu inspirații artistice era numai domnița Ralu, fata cea mai mică a lui Caragea. GHICA, S. 43. 2. Gînd, idee, soluție apărută pe neașteptate în conștiință. Poate am avut o fericită inspirație. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 336. Își blestema în gînd inspirația nenorocită de-a se lua după capriciile unei cucoane inconștiente. REBREANU, R. II 47. Mario, mă iubești tu? – Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82. – Variantă: (învechit) inspirațiúne (pronunțat -ți-u-) (ODOBESCU, S. I 199) s. f.

INSPIRAȚIÚNE s. f. v. inspirație1.

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)

inspiráție s. f. (sil. -ți-e), art. inspiráția (sil. -ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (sil. -ți-i-)[1]

INSPIRÁȚIE s.f. 1. Tragere, inhalare, introducere a aerului în plămâni. 2. (Fig.) Facultatea creatoare, spontană a inteligenței umane. ♦ Avânt, entuziasm, forță creatoare. 3. (Fig.) Gând, idee apărută spontan. [Gen. -iei, var. inspirațiune s.f. / cf. fr. inspiration, lat. inspiratio].

INSPIRAȚIÚNE s.f. v. inspirație.

INSPIRÁȚIE s. f. 1. inhalare a aerului în plămâni. 2. facultate creatoare, spontană a inteligenței umane. ◊ avânt, entuziasm, forță creatoare. 3. (fig.) idee (salvatoare) apărută spontan în conștiință. (< fr. inspiration, lat. inspiratio)

INSPIRÁȚIE ~i f. 1) (în opoziție cu expirație) Fază a respirației constând în introducerea aerului în plămâni; inhalare a aerului în plămâni. 2) Stare psihică ce contribuie în cel mai înalt grad la crearea unor bunuri spirituale; forță lăuntrică creatoare; avânt. 3) Idee apărută spontan în conștiință. [G.-D. inspirației] /<fr. inspiration, lat. inspiratio, ~onis[1]

inspirați(un)e f. 1. intrarea aerului în plămâni; 2. acțiunea de a face să nască o cugetare; 3. sentiment, cugetare ce însuflețește pe poet, pe artist; 4. starea sufletului inspirat de divinitate: inspirațiunea profetică.

*inspirațiúne f. (lat. inspirátio, -ónis). Intrarea aeruluĭ în plămînĭ. Fig. Sfat, sugestiune: a lucra pin inspirațiunea cuĭva. Starea sufletuluĭ aflat supt influența directă a uneĭ puterĭ supranaturale: inspirațiune profetică. Entusiazm creator, dezlegarea imediată a uneĭ probleme mult timp cugetate: poet plin de inspirațiune. Lucru inspirat: inspirațiunile genĭuluĭ. – Și -áție și -áre.

MENS DIVINIOR (lat.) spirit divin (inspirație divină) – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 43. Inspirația este o condiție indispensabilă creației poetice.

inspiráție, inspirații s. f. 1. Tragere, inhalare de aer în piept. 2. Fig. Sfat, sugestie; avânt, entuziasm creator. 3. Fig. Insuflare, idee apărută pe neașteptate în conștiință. ♦ (Bis.) Insuflarea adevărurilor de credință, calea sau mijlocul prin care Dumnezeu, prin Duhul Sfânt își face cunoscute voia Sa și adevărurile Sale mântuitoare, indicând persoanelor alese ideile sau chiar cuvintele care trebuie spuse sau scrise pentru a fi cunoscute de oameni. [Var. inspirațiúne s. f.] – Din inspira.