incandescent

INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Despre un corp) Care se află în stare de incandescență. Cărbune incandescent. ▭ În uzină muncitorii transformă lutul, piatra și rămășița de fier în șuvoi incandescent. CĂLUGĂRU, O. P. 438.

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. sg. incandescéntă, pl. incandescénte

INCANDESCÉNT adj. înroșit, roșu. (Metal ~.)

INCANDESCÉNT, -Ă adj. (Fiz.) În stare de incandescență. [Cf. fr. incandescent, it. incandescente].

INCANDESCÉNT, -Ă adj. în stare de incandescență. (< fr. incandescent, lat. incandescens)

INCANDESCÉNT ~tă (~ți, ~te) Care este în stare de incandescență. [Sil. -des-cent] /<fr. incandescent, lat. incandescens, ~ntis

incandescent a. 1. încălzit până să devie alb; 2. fig. plin de foc, de însuflețire.

*incandescént, -ă adj. (lat. in-candéscens, -éntis. V. candid, candelă, candelabru, policandru, incendiŭ, încîntat). Albit de mare căldură, cum se face feru cînd îl țiĭ în foc orĭ cum e flacăra. Fig. Aprins de pasiune: ochiĭ îĭ eraŭ incandescențĭ de furie.

INCANDESCENT adj. înroșit, roșu. (Metal ~.)