implicare

IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. A atrage după sine; a avea (ceva) drept consecință. Construirea socialismului implică, o dată cu construirea bazei economice socialiste, și construirea unei suprastructuri socialiste. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 96. El știa că talentul implică o teribilă răspundere. C. PETRESCU, C. V. 302. 2. A amesteca, a băga, a tîrî (pe cineva) într-o afacere neplăcută, într-un proces, într-o acțiune. Le trimise a doua zi o provocare la duel... pentru ticăloșia de a implica, fără știrea ei, o tînără fată într-o astfel de aventură. CAMIL PETRESCU, O. II 349.

IMPLICÁRE s. f. Acțiunea de a implica.

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri

implicá vb., ind. prez. 1 sg. implíc, 3 sg. și pl. implícă

implicáre s. f., g.-d. art. implicării; pl. implicări

IMPLICÁ vb. a cere, a necesita, a presupune, a reclama. (Inteligența ~ reflecția.)

IMPLICÁ vb. I. tr. 1. A cuprinde în sine, a include; a avea (ceva) drept urmare. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces, într-o infracțiune etc. [P.i. implíc. / < fr. impliquer, it., lat. implicare].

IMPLICÁRE s.f. Faptul de a implica. [< implica].

IMPLICÁ vb. I. tr. 1. a atrage după sine, a include; a avea (ceva) drept consecință imediată. 2. a amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces. II. refl. a se angaja, a se amesteca într-o afacere, într-o situație. (< fr. impliquer, lat. implicare)

implicá (implíc, implicát), vb. – A atrage după sine, a include, a amesteca. Lat. implicare (sec. XIX). – Der. (din lat.) implicație, s. f. (acțiunea de a implica); implicit, adj.

A IMPLICÁ implíc tranz. 1) A avea drept urmare; a conține în sine drept consecință. 2) (persoane) A antrena în mod conștient (într-o chestiune sau într-o situație nedorită). ~ într-un conflict. [Sil. im-pli-] /<fr. impliquer, lat. implicare

implicà v. 1. a amesteca într’o afacere criminală; 2. a avea urmare.

*implic, a -á v. tr. (lat. im-plico, -áre, de unde vine it. impiegare și fr. employer, a întrebuința. V. impĭegat, plic, plec). Vîr, amestec (într’un delict): a implica pe cineva într’o afacere incorectă, într’o acuzațiune. Cuprind, atrag, amestec: adevăratu patriotizm implică cea maĭ mare dezinteresare.

IMPLICA vb. a cere, a necesita, a presupune, a reclama. (Inteligența ~ reflecția.)