imperfectiv

IMPERFECTÍV, imperfective, adj. (Despre aspectul verbelor; și substantivat, n.) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei. – Din fr. imperfectif

IMPERFECTÍV, imperfective, adj. n. (Despre aspectul verbelor; și substantivat, n.) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei. – Din fr. imperfectif.

IMPERFECTÍV, imperfective, adj. n. (Despre aspectul verbelor) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau că se repetă, fără să se exprime termenul sau rezultatul ei. ◊ (Substantivat, n.) Imperfectivul exprimă o durată fără termen, o acțiune care durează și se dezvoltă. ROSETTI, I. SL. 34.

imperfectív adj. m., f. imperfectívă; pl. f. imperfectíve

imperfectív adj. n., pl. imperfectíve

IMPERFECTÍV, -Ă adj. (Despre aspectul verbelor; și s.n.) Care arată că acțiunea verbului se repetă sau este în curs de desfășurare. [< fr. imperfectif].

IMPERFECTÍV, -Ă adj., s. n. (aspect al verbului) care arată că acțiunea se repetă sau este în curs de desfășurare. (< fr. imperfectif)

IMPERFECTÍV ~ă (~i, ~e) lingv. (despre verbe) Care are o formă ce indică că acțiunea este în desfășurare sau se repetă. Aspect ~. /<fr. imperfectif

IMPERFECTÍV, -Ă adj. (< fr. imperfectif): în sintagmele aspect imperfectiv, timp imperfectiv și verb imperfectiv (v.).