ilău

ILẮU, ilaie, s. n. (Reg.) Nicovală. [Var.: iléu s. n.] – Din magh. ülö^[1]

ILÉU s. n. v. ilău.

ILẮU, ilaie, s. n. (Reg.) Nicovală. [Var.: iléu, iléie s. n.] – Din magh. üllő.

ILÉU s. n. v. ilău.

ILẮU, ilaie, s. n. (Regional) Nicovală. Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău. EMINESCU, O. I 62. S-a pus pe ilău În mîni c-un ceatlău. MARIAN, S. 233. Țiganii, cînd mi-l vedea, Sus pe ilău cum ședea, Vai, amar se bucura Și din gură toți striga... TEODORESCU, P. P. 262. – Variantă: iléu (COȘBUC, P. II 23) s. n.

ILÉU s. n. v. ilău.

ilắu (reg.) s. n., art. ilắul; pl. iláie

ilău s. n., art. ilăul; pl. iláie

ILĂU s. v. nicovală.

ilắu (iléie), s. n. – Nicovală. – Var. ileu. Mag. ülő (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). În Mold.

ILẮU iláie n. Bloc de oțel folosit ca suport la forjarea manuală a metalelor; nicovală. /ung. ülö

ilắu, iláie, s.n. (reg.) 1. nicovală. 2. numele unui dans țărănesc.

ilău n. Mold. nicovală: ciocanul ce cade pe ilău EM. [Ung. ÜLÖ].

ilắŭ n., pl. ăĭe (ung. ülö). Nord. Nicovală. – În Trans. și ileŭ, pl. eĭe.

iléŭ, V. ilăŭ.

ilău s. v. NICOVALĂ.

ilắu, ileie, (ileu), s.n. – 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit: „...de săreau scântei din potcoave, ca și la cocie, când sufli cu foalele și bați pe ilău” (Bilțiu, 1999: 186). 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfige în pământ pe jumătate; este prevăzută cu un opritor de lemn numit popă; batcă. – Din magh. üllő „nicovală” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

ilắu, ileie, (ileu), s.n. – 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit. 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfinge în pământ pe jumătate; este prevăzută cu un opritor de lemn numit popă; batcă. – Din magh. üllő „nicovală”.

ilắu, ilaie s. n. (prst.) pat.