ilustrație

ILUSTRÁȚIE, ilustrații, s. f. 1. Imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text. ◊ Ilustrație de carte = gen al graficii prin care se prezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar, având, uneori, și rol ornamental. 2. (În sintagma) Ilustrație muzicală = a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care însoțesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literară etc.; b) (la pl.) fragmente sau bucăți muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate. [Var.: ilustrațiúne s. f.] – Din fr. illustration, lat. illustratio.

ILUSTRAȚIÚNE s. f. v. ilustrație.

ILUSTRÁȚIE, ilustrații, s. f. 1. Imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text. ◊ Ilustrație de carte = gen al graficii prin care se prezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar și având, uneori, și rol ornamental. 2. (În sintagma) Ilustrație muzicală = a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care însoțesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literară etc.; b) fragmente sau bucăți muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate. [Var.: ilustrațiúne s. f.] – Din fr. illustration, lat. illustratio.

ILUSTRAȚIÚNE s. f. v. ilustrație.

ILUSTRÁȚIE, ilustrații, s. f. Imagine, desen, gravură care împodobește sau explică un text. Eram copil crud cînd răsfoiam, căutînd ilustrații, broșurile revistei celei vechi de pe biroul tatălui meu. SADOVEANU, E. 162.

ilustráție (-ți-e) s. f., art. ilustráția (-ți-a), g.-d. art. ilustráției; pl. ilustráții, art. ilustráțiile (-ți-i-)

ilustráție s. f. (sil. -ți-e), art. ilustráția (sil. -ți-a), g.-d. art. ilustráției; pl. ilustráții, art. ilustráțiile (sil. -ți-i-)^[1]

ILUSTRÁȚIE s. poză, (înv. și pop.) chip, (înv.) tablou. (Carte cu ~ii.)^[1]

ILUSTRAȚIÚNE s. v. celebritate, glorie.

ILUSTRÁȚIE s.f. Imagine, desen etc. care accentuează, explică sau completează un text. ◊ Ilustrație muzicală = însoțire a unei lecții, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoțește o reprezentație teatrală, o evocare. [Gen. -iei, var. ilustrațiune s.f. / cf. fr. illustration, lat. illustratio].

ILUSTRAȚIÚNE s.f. v. ilustrație.

ILUSTRÁȚIE s. f. imagine, desen etc. care accentuează, explică sau completează un text. ♦ ~ muzicală = însoțire a unei lecții, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoțește o reprezentație teatrală, o evocare literară etc.; coloana sonoră a unui film. (< fr. illustration, lat. illustratio)

ILUSTRÁȚIE ~i f. Imagine sau desen care însoțește un text pentru a-l împodobi, a-l completa sau a-l explica. ◊ ~ muzicală a) fond muzical care însoțește o reprezentație teatrală, un film mut, o evocare literară, o emisiune de radio sau de televiziune; b) fragmente sau bucăți muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate. [G.-D. ilustrației; Sil. -lus-tra-ți-e] /<fr. illustration, lat. illustratio, ~onis^[1]

ilustrați(un)e f. 1. acțiunea de a da glorie: bărbații cei mari contribuiesc la ilustrațiunea patriei lor; 2. glorie câștigată, celebritate; 3. personaj ilustru; 4. gravuri intercalate într’o carte.

*ilustrațiúne f. (lat. illustrátio, -ónis). Acțiunea de a ilustra. Glorie, celebritate. Persoană ilustră. Gravură, figură într’o carte. – Și -áție.

ILUSTRAȚIE s. poză, (înv. și pop.) chip, (înv.) tablou. (Carte cu ~ii.)

ilustrațiune s. v. CELEBRITATE. GLORIE.

ilustrație muzicală, însoțirea unei manifestări artistice (teatrale, plastice, cinematografice) cu elemente sonore adecvate. I. este larg utilizată în teatrul radiofonic, recitalul de poezie, filmul artistic și documentar, expoziții etc. Se deosebește de muzica de scenă* și de muzica de film* prin faptul că, în general, nu reprezintă o compoziție ci o asamblare de fragmente ale unor lucrări preexistente.

ILUSTRÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Ramură a graficii care include: desenul, acuarela, gravura, fotografia, imaginea ce însoțește, în scop explicativ sau interpretativ, un text. ◊ I. de carte = gen al graficii prin care se reprezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar; poate avea și funcție ornamentală. Cunoscută din vechime în Egipt și Extremul Orient, când a avut mai ales caracter explicativ. În Evul Mediu au avut o mare valoare i. de c. religioasă din Bizanț (sec. 9-10) și a manuscriselor evangheliarelor irlandeze (sec. 9-10). După inventarea tiparului, a fost realizată în xilogravură și în lucrări beletristice și științifice.Printre cei mai importanți ilustratori de carte se numără H. Daumier, E. Delacroix, Salvador Dali ș.a. În România există o bogată tradiție a i. de c., începând cu sec. 15 (ex. „Tetraevangheliarul” lui Nicodim de la Tismana din 1404, decorat cu elemente vegetale și zoomorfe). Printre cei mai importanți ilustratori români: Margareta Sterian, Mac Constantinescu, A. Demian, A. Jiquidi, Tia Peltz, Lena Constante, Florica Cordescu-Jebeleanu, Vasile Kazar, Ion State, Val Munteanu, Florin Pucă, Mircea Dumitrescu, Done Stan, Vasile Socoliuc ș.a. ◊ I. muzicală = a) includere într-un curs, într-o lecție sau expunere despre artă, literatură etc. a unor fragmente muzicale; b) fond sonor care însoțește o producție audio (radio) sau audio-vizuală (teatru, cinematografie, televiziune).