ieșitură

IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură.

IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură.

IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. Parte ieșită în afară (la o construcție); proeminență. A proptit lemnele pe niște ieșituri ale zidului.

ieșitúră (înv.) s. f., g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri

ieșitúră s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri

IEȘITÚRĂ s. ieșind, proeminență, protuberanță, ridicătură, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură. (O ~ a unei piese.)

IEȘITÚRĂ ~i f. Loc ieșit mai în afară (în raport cu suprafața înconjurătoare). /a ieși + suf. ~itură

ĭeșitúră f., pl. ĭ. Ceva ĭeșit în relief, proeminență, excrescență.

IEȘITURĂ s. ieșind, proeminență, protuberanță, ridicătură, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură.