idic

idíc, idiclíŭ, V. ĭedec.

ĭedéc n., pl. urĭ (turc. ĭedek, cal de mînă, remorcare; sîrb. ĭedek, funie de remorcat). Vechĭ. Cal de paradă. Azĭ. Funie de remorcat. A trage la ĭedec, a remorca (vorbind de un remorcher saŭ de un om care merge pe mal și trage o luntre care plutește). Fig. Iron. Bagaj, suită: acest om e un ĭedec al cutăruĭa. – Și idic (Dun. de jos).