hârtiuță

HÂRTIÚȚĂ, hârtiuțe, s. f. Hârtioară. [Pr.: -ti-u-] – Hârtie + suf. -uță.

HÂRTIÚȚĂ, hârtiuțe, s. f. Hârtioară. [Pr.: -ti-u-] – Hârtie + suf. -uță.

HÎRTIÚȚĂ, hîrtiuțe, s. f. Diminutiv al lui hîrtie (2). Din buzunărașul cojocului de sub haină, scoase o hîrtiuță pe care erau așternute stîngaci cîteva rînduri. MIHALE, O. 67. O pală de vînt îmi smulse hîrtiuțele ca pe un zmeu. I. BOTEZ, ȘC. 29. – Pronunțat: -ti-u-.

hârtiúță (-ti-u-) s. f., g.-d. art. hârtiúței; pl. hârtiúțe

hârtiúță s. f. (sil. -ti-u-), g.-d. art. hârtiúței; pl. hârtiúțe

HÂRTIÚȚĂ s. hârtioară.

hîrtioáră și -úță (oa dift.) f., pl. e. Hîrtie mică, foiță.

HÎRTIUȚĂ s. hîrtioară.