hybris

HYBRIS s. n. Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic grecesc). [Pr.: hübris, hibris] – Cuv. gr.

HYBRIS s. n. (Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic). [Pr.: hübris] – Cuv. gr.^[1]

hýbris (gr.) [y pron. ü/i] (hy-bris) s. n.

HYBRIS s.n. (Lit.) Termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii. [< gr. hybris].

HYBRIS Hü-/ s. n. mândrie nemăsurată, supraapreciere a forțelor și libertății individului în confruntare cu destinul, în tragedia antică grecească. (< gr. hybris)

HYBRIS (MITOL.) 1. Divinitate feminină demonică, inspirând oamenilor nelegiuiri comise din orgoliu. 2. Orgoliu excesiv sau culpă supremă; p. ext. păcatul de încălcare a măsurii impuse oamenilor de zei, sancționat întotdeauna printr-un act de justiție divină.