humuire
HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A unge, a lipi, a da cu humă. – Humă + suf. -ui.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. A unge, a lipi, a da cu humă. – Humă + suf. -ui.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. A unge, a da cu humă. [Bordeiul] într-una cată să-l ungi cu lut și să-l humuiești cu humă. SADOVEANU, P. M. 246. Lipi cuptioriul, îl humui și-l griji. CREANGĂ, P. 287.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
humuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. humuiésc, imperf. 3 sg. humuiá; conj. prez. 3 să humuiáscă
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
humuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. humuiésc, imperf. 3 sg. humuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. humuiáscă
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
A HUMUÍ ~iésc tranz. pop. (pereți, prispe etc.) A acoperi cu humă; a da cu humă. /humă + suf. ~ui
- sursa: NODEX 2002
- permalink
humuì v. a unge cu humă: lipi cuptorul și-l humui.
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
humuĭésc v. tr. (d. humă). Nord. Lipesc (muruĭesc) cu humă: o încăpere mică, lipită cu lut și humuită (Sadov. VR. 1911, 3, 324).
- sursa: Scriban 1939
- permalink