hucium

huciúm s.n. (reg.) boleșniță, epidemie.

hucĭúm (Mold. sud) și hușúm (nord) n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu hugĭum, asalt, năvală, ĭuruș, turc. ar. hüğum, id.). Rar. Nenorocire, pacoste, moarte: Ce hucĭum pe capu luĭ! Dihoru-ĭ hucĭumu găinilor. Par’c’a fost un hușum!, par’c’a fost un blestem să se întîmple răŭ! V. hurjumă, praf.