horăi

HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi.

HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi.

HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. A respira greu și cu zgomot în timpul somnului; a sforăi. Bătrînul dormea horăind lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. Pe cînd soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă. CREANGĂ, P. 6. ♦ (Prin extensiune) A dormi. Înțelegi, cucoană, de ce mă aflu aci în Ieș, pe la ceasu aista, în loc de a horăi boirește la moșie? ALECSANDRI, T. I 165. – Prez. ind. și: horăiesc (SADOVEANU, O. VI 12, ALECSANDRI, T. I 62, NEGRUZZI, S. II 189).

horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie

horăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá

HORĂÍ vb. v. sforăi.

A HORĂÍ ~iésc intranz. pop. (despre ființe) A produce sunete caracteristice în timpul somnului; a sforăi. /hor + suf. ~ăi

horăì v. Mold. a sforăi: horăia sdravăn. CR. [Onomatopee: v. hor!].

hórăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. V. horcăĭ). Est. Forăĭ, sforăĭ.

sfórăĭ (sud) și fórăĭ și hórăĭ (nord) și -ĭésc a -í v. intr. (imit. rudă cu sfîrîĭ, horcăĭ, hîrîĭ, fornăĭ). Răsuflu pe nas ținînd și gura cascată în somn și scot un sunet horcăit, cum fac maĭ ales bătrîniĭ: a dormi sforăind. Fac să vibreze aeru pe nas, vorbind de caĭ, maĭ ales cînd le e frică. – Și fúruĭ (Olt. Serbia).

horăi vb. v. SFORĂI.

horăí, horăiesc, vb. intranz. – (reg.) A sforăi; a froi, a hroi, a fornăi. – Din hor (onomatopee) + suf. -ăi (Șăineanu, DEX, MDA).

horăí, horăiesc, vb. intranz. – A sforăi; a froi, a hroi, a fornăi. – Din a sforăi, contaminat cu a hori „a cânta”.