horticultură

HORTICULTÚRĂ s. f. Ramură a agronomiei care cuprinde pomicultură, legumicultură, floricultură și viticultură. – Din fr. horticulture.

HORTICULTÚRĂ s. f. Știință agronomică care se ocupă cu studiul cultivării pomilor, legumelor, florilor, precum și cu aspectul estetic al arhitecturii parcurilor. – Din fr. horticulture.

HORTICULTÚRĂ s. f. Știință care tratează despre cultivarea grădinilor; grădinărit.

horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii

horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii

HORTICULTÚRĂ s. grădinărie, grădinărit. (Specialist în ~.)

HORTICULTÚRĂ s.f. Știință care tratează despre cultivarea grădinilor. [< fr. horticulture, cf. lat. hortus – grădină, cultura – cultură].

HORTICULTÚRĂ s. f. știință care tratează despre cultivarea grădinilor, producerea de legume, flori, arbori fructiferi. (< fr. horticulture)

HORTICULTÚRĂ f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu studiul metodelor de cultivare a pomilor, a arbuștilor fructiferi și decorativi, a plantelor leguminoase și a florilor. [G.-D. horticulturii] /<fr. horticulture

horticultură f. arta de a cultiva grădinile.

*orticultúră f., pl. ĭ (lat. hortus, grădina, și cultura, cultură, după agri-cultură). Arta de a cultiva grădinile, florile: orticultura e foarte dezvoltată în Olanda. – Maĭ des hort-.

HORTICULTURĂ s. grădinărie, grădinărit. (Specialist în ~.)

HORTI- „grădină, livadă”. ◊ L. hortus, i „grădină, livadă” > fr. horti-, engl. id. > rom. horti-. □ ~col (v. -col₁), adj., care crește în grădină; ~cultor (v. -cultor), s. m. și f., specialist în horticultură; ~cultură (v. -cultură), s. f., știință care tratează despre cultivarea grădinilor; ~fug (v. -fug), adj., (despre plante) evadat din grădină.