hordău

boróș-hordắu sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~daie, ~ dăie / E: nct] (Reg) Butoi cu vin.

hîrdắŭ (vest) și hordắŭ (Maram.) n., pl. ăĭe (ung. hordó, butoĭ, de unde și sîrb. ardoy, hàrdoy, bg. vordoy, rut. hordoy). Cĭubăr.

hordắŭ, V. hîrdăŭ.

hordắu, hordauă, s.n. – (reg.) Butoi, ciubăr (Maram.): „Da’ mă-ngroape-n fogodău, / Cu capu’ lângă hordău” (Bilțiu, 2006: 100). ♦ (onom.) Hordău, nume de familie (41 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. hordó „butoi” (Scriban, MDA).