holdei

HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”.

HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”.

HÓLDĂ, holde, s. f. Semănătură de cereale (mai ales de grîu); lan. Holda crescuse puternică, spicele se îndoiseră de greutate. CAMILAR, TEM. 48. Blondă... se pleca holda, așezîndu-și aurul pale-pale, pe unde treceau cu aripele lor secerătorile. ANGHEL, PR. 83. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Pămîntul se acopere cu holde aurite. RUSSO, O. 25. ♦ (Transilv.) Bucată de pămînt destinată semănăturilor de cereale. Să-i dăm fiecare cîte-o holdă de arătură, lucrată gata... că foarte mare bine ne-a făcut astăzi. RETEGANUL, P. I 27.

hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde

hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde

HÓLDĂ s. 1. v. lan. 2. (la pl.) v. lanuri.

hóldă (hólde), s. f. – Cîmp semănat, lan. Mag. hold „măsură, baniță” (Cihac, II, 506; Gáldi, Dict., 92).

HÓLDĂ ~e f. 1) Teren agricol semănat cu plante de același fel (în special cerealiere). 2) mai ales la pl. Semănătură de grâu. [G.-D. holdei] /<ung. hold

holdă f. Mold. 1. câmp semănat; 2. pl. semănături, mai ales de toamnă. [Ung. HOLD (din nemț. Halde, ponor)].

hóldă f., pl. e (ung. hold, o măsură agrară de suprafață, d. germ. halde, pripor, deal; pol. holda, deal metalifer). Lan, semănătură, cîmp semănat cu cereale.

holdéĭ, V. boldeĭ.

HOLDĂ s. 1. lan. (O ~ de rapiță.) 2. (la pl.) grîne (pl.), lanuri (pl.). (~ au crescut mari.)

hóldă, -e, s.f. – Câmp semănat, lan: „Eu holda nu am gătat” (Papahagi 1925). – Din hold „iugăr” (< magh. hold).