hojma

HÓJMA adv. (Reg.) Mereu. [Var.: hójmă adv.] – Din ucr. hozma.

HÓJMĂ adv. v. hojma.

HÓJMA adv. (Reg.) Mereu. [Var.: hójmă adv.] – Din ucr. hozma.

HÓJMĂ adv. v. hojma.^[1]

HÓJMA adv. (Mold., Bucov.) Mereu, într-una, neîncetat; pururea. Cetatea nu era departe; se zărea deslușit cu tunurile și meterezurile ei în brădet, subt vulturii care hojma o străjuiau. SADOVEANU, F. J. 531. Hojma tolocănește pentru nemica toată, curat ca un nebun. CREANGĂ, P. 252. Ochii lui hojma clipeau. NEGRUZZI, S. I 140. Variantă: hójmă (SBIERA, P. 243) adv.

HÓJMĂ adv. v. hojma.

hójma (reg.) adv.

hójma adv.

HÓJMA adv. v. continuu, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veșnic.

hójma adv. – În mod repetat, continuu. Rut. hožma (DAR; Candrea; Scriban). Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, I, pleca de la un dacic *ghingama, iar Cihac, II, 139, de la sb. odma sau jed(a)nak. Candrea, Elementele, 408, considera rut. ca fiind de proveniență rom., idee pe care a abandonat-o mai tîrziu. În Mold.

HÓJMA adv. pop. În repetate rânduri; mereu; întruna. /<ucr. hožma

hojma adv. Mold. mereu, necontenit: capu hojma ’mi amețește NEGR. [Rut. HOJMA].

hójma adv. (rut. hóžma, mereŭ, hóžyĭ, proaspăt, vioĭ, rus. pri-góžiĭ, grațios, din răd. god-, ca și rom. godac, ogod, logodesc ș. a. Est. Mereŭ, continuŭ, tot-de-a-una.

hojma adv. v. CONTINUU. ÎNCONTINUU. ÎNTRUNA. MEREU. NECONTENIT. NECURMAT. NEÎNCETAT. NEÎNTRERUPT. NEOBOSIT. NEOSTENIT. PERMANENT. PURURI. VEȘNIC.