hiperbat

HIPERBÁT, hiperbate, s. n. 1. Figură de stil constând în schimbarea, prin dislocări, a topicii normale. 2. Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui anunț. [Var.: hiperbátă s. f.] – Din fr. hyperbate.

HIPERBÁTĂ s. f. v. hiperbat.

HIPERBÁTĂ, hiperbate, s. f. 1. Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor, inversiune a topicii normale. 2. Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui enunț. – Din fr. hyperbate.^[1]

hiperbát/hiperbátă s. n. / s. f., pl. hiperbáte

hiperbát s. n. /hiperbátă s. f., pl. hiperbáte

HIPERBÁTĂ s. (TOPICĂ) inversiune.

HIPERBÁT s.n. v. hiperbată.

HIPERBÁTĂ s.f. Adaos pe care scriitorul sau vorbitorul îl face după încheierea unui enunț. ♦ Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor, inversiune a topicii normale. [Var. hiperbat s.n. / < fr. hyperbate, cf. gr. hyperbaton].

HIPERBÁT s. n. /hiperbátă s. f. figură de stil care constă în adaosul pe care scriitorul îl face la sfârșitul unui enunț, acolo unde acesta putea fi încheiat, pentru a-i spori patetismul. (< fr. hyperbate, gr. hyperbaton)

HIPERBATĂ ~e f. Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor. [Var. hiperbat] /<fr. hyperbate

*iperbátă f., pl. e (fr. hyperbate f., it. ipérbatp, lat. hypérbaton, d. vgr. ῾yperbatón, strămutat din pozițiunea naturală. V. acrobat). Gram. Inversiune, schimbarea ordiniĭ cuvintelor, ca: ale turnurilor umbre îld. umbrele turnurilor.

HIPERBATĂ s. (TOPICĂ) inversiune.

hiperbat (gr. hyperbaton „depășire”, „trecere dincolo de”), figură care constă în adaosul pe care scriitorul (vorbitorul) îl adaugă la finele unui enunț (propoziție sau frază): un epitet, un complement, o propoziție, acolo unde enunțul putea fi încheiat; ceea ce se adaugă produce o „surpriză gramaticală” și, prin aceasta, iese în evidență (A): „Iar de-al doilea s-a însoțit cu văduva unui grec Negru Punte: frumoasă femeie și-aceea, și bogată.” (M. Sadoveanu) Sin. parțial: epifrază.