hernie

HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

HERNÍE s. f. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală; (mai ales) ieșirea intestinului subțire din peritoneu; (popular) vătămătură, surpătură. Hernie ombilicală. ▭ Pe părintele Tudosie îl supără «catarama» de cîte ori se apleacă pe partea herniei. ARGHEZI, P. T. 24.

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile

HERNÍE s. (MED.) (pop.) boșire, boșorogeală, hâitură, ruptură, surpătură, vătămare, vătămătură, (înv. și reg.) surpare, (reg.) schilăvie, (Olt.) stricăciune, (înv.) chilă.

HERNÍE s.f. Umflătură cauzată de ieșirea unui organ din cavitatea în care stă în mod normal; (spec.) ieșire a intestinului subțire din peritoneu. [Gen. -iei. / < fr. hernie, lat. hernia].

HERNÍE s. f. ieșire a unui viscer; organ din cavitatea în care stă în mod normal. (< fr. hernie, lat. hernia)

HERNÍE ~i f. Stare patologică constând în ieșirea (totală sau parțială) a unui organ intern din cavitatea sa naturală. [G.-D. herniei] /<fr. hernie, lat. hernia

hernie f. Med. surpătură, umflătură formată prin ieșirea unui maț din abdomen.

*erníe și herníe f. (fr. hernie, lat. hérnia, it. érnia). Med. Vătămătură, surpătură, tumoare formată de ĭeșirea totală saŭ parțială a unuĭ măruntaĭ, maĭ ales intestin, pintr’o deschizătură a membraneĭ care-l acopere: ernie inghinală, umbilicală. V. chilă 1.

*herníe, V. ernie.

HERNIE s. (MED.) (pop.) boșire, boșorogeală, hîitură, ruptură, surpătură, vătămare, vătămătură, (înv. și reg.) surpare, (reg.) schilăvie, (Olt.) stricăciune, (înv.) chilă.

HERNÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Ieșire printr-un orificiu sau traiect, preexistente embrionar, a unuia sau a mai multor viscere, în afara cavității în care se găsesc în mod normal. În cazul h. externe, care se produce prin peretele abdominal, viscerul migrator poartă în cap „peritoneul”, care formează un sac herniar (ex. h. inghinală, h. ombilicală). În cazul h. interne, viscerul migrator trece din cavitatea abdominală în cea toracică (ex. h. diafragmatică). Viscerele ieșite din cavitatea abdominală (ansele intestinale) pot fi strangulate în orificiile herniare. V. eventrație, eviscerație. H. de disc = ieșire a discului cartilaginos din spațiul intervertebral. 2. (FITOPAT.) Hernia verzei = boală a verzei provocată de ciuperca Plasmodiphora brassicae, manifestată prin apariția pe rădăcinile plantelor atacate a unor tomuri galbene, apoi brune.