haraci

arác1 sm [At: (a. 1704) URICARIUL IV, 44/6 / V: ha-, harag, hărag, hă-, -ag sm / Pl: ~aci / E: ngr ϰαραϰι] 1 Par lung pentru susținerea viței de vie, a fasolei etc. 2 (Înv) Băț cu crestături cu care ciobanii măsurau cantitatea de lapte, prin introducerea lui în vas Cf țanc. 3 (Înv) Lineal (1). 4 (Înv) Spațiu dintre liniile unei hârtii liniate. 5 (Îvp; d. soare; îe) A fi de un ~ A fi de-o suliță.

arăcí vt [At: LB / V: (înv) hăr-, hărăgi / Pzi: ~cesc / E: arac1] (În legătură cu plante agățătoare) A susține cu pari.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței-de-vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Din ngr. haráki.

ARĂCÍ, arăcesc, vb. IV. Tranz. A pune pe araci vița-de-vie sau alte plante agățătoare. [Var.: hărăci, hărăgi vb. IV] – Din arac.

HARÁC s. m. v. arac.

HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

HARÁG s. m. v. arac.

HĂRĂCÍ vb. IV v. arăci.

HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Din ngr. haráki.

ARĂCÍ, arăcesc, vb. IV. Tranz. A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare. [Var.: hărăcí, hărăgí vb. IV] – Din arac.

HARÁC s. m. V. arac.

HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

HARÁG s. m. V. arac.

HĂRĂCÍ vb. IV V. arăci.

HĂRĂGÍ vb. IV V. arăci.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care se înfige în pămînt, servind la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. Viile se mlădiau încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați puțin de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. – Variante: harác (TEODORESCU, P. P. 315), harág (CAMILAR, N. I 266, SADOVEANU, Z. C. 149, ALECSANDRI, P. P. 149) s. m.

ARĂCÍ, arăcesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la vița de vie sau la plantele agățătoare) A pune pe araci, a sprijini cu araci. – Variante: hărăcí (TEODORESCU, P.P. 315), hărăgí (ALECSANDRI, P. P. 359) vb. IV.

HARÁC s. m. v. arac.

HARÁCI, haraciuri, s. n. (Învechit) Tribut anual pe care îl plăteau sultanului țările creștine supuse turcilor. Moviloaia e șireată, va trimite daruri la sultan și va făgădui haraci sporit. SADOVEANU, O. VII 148. Făgăduința de a mări pînă la patruzeci de mii galbini haraciul țării. ODOBESCU, S. I 119. Ei au plătit în tot anul haraciul. BĂLCESCU, O. I 17. ♦ Tribut, dare. Tată-său, cu nădejdea că Teseu îl va scăpa de un haraci rușinos ca acesta... îl lăsa să se ducă. ISPIRESCU, U. 117.

HARÁG s. m. v. arac.

HĂRĂCÍ vb. IV v. arăci.

HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Ngr. haraki.

ARĂCÍ, arăcesc, vb. IV. Tranz. A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare. [Var.: hărăcí, hărăgí vb. IV] – Din arac.

arác s. m., pl. aráci

arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă

haráci s. n., pl. haráciuri

arác s. m., pl. aráci

arăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, 3 sg. arăcéște, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. arăceáscă

haráci s. n. (sil. -raci), pl. haráciuri

ARÁC s. (reg.) pocie, vrăjar. (~ la vie.)

HARÁCI s. v. tribut.

arác (aráci), s. m. – 1. Par pentru susținerea viței de vie. – 2. Țăruș. – Var. harac, (h)arag. Mr. harac. Ngr. χαράϰι (Roesler 586; DAR); cf. tc. herek, bg. harak – Der. arăci, vb. (a pune araci).

haráci (haráciuri), s. n. – Tribut; mai cu seamă cel plătit de Principate imperiului turc, din sec. XV pînă in sec. XIX, cu puține întreruperi. – Mr. hărace. Tc. harac (Roesler 606; Șeineanu, II, 206; Ronzevalle 589, cf. ngr. χαράτσι, alb., bg. harac, mag. harács. – Der. haracciu, s. m. (strîngător de biruri), din tc. haracci; hărăcer, s. m. (perceptor), ambele înv.

ARÁC ~ci m. Par lung și subțire folosit pentru susținerea viței de vie sau a unor plante agățătoare. /<ngr. haráki

A ARĂCÍ ~ésc tranz. (plante agățătoare, mai ales vița de vie) A pune pe araci. /Din arac

HARÁCI ~uri n. înv. Tribut anual pe care îl plăteau țările subjugate sultanului turc. /<turc. harac

A HĂRĂGÍ ~ésc tranz. (plante agățătoare, mai ales vița de vie) v. A ARĂCI.

arac m. par subțire de sprijinit vița de vie sau o ramură de arbore. [Gr. mod. HARAKI]. V. arag.

arag (harag) m. unealtă de tras rigle spre a scrie drept (= arac).

arăcì v. a sprijini pe arac.

harac m. V. arac.

harag m. V. arag.

1) arác, V. harag.

arăcésc v. tr. V. hărăcesc.

harác și (maĭ des) harág m. (ngr. haráki, hárakas, băț, linie, d. vgr. harax, hárakos, harag, d. harásso, imprim; turc. herek, bg. harak. V. haracĭ, hereghie, caracter). Riglă, linie de liniat pe hîrtie (Vechĭ). Băț înfipt în pămînt de sprijinit vița saŭ alte plante agățătoare. – Spre Olt arac.

harácĭ n., pl. ĭurĭ (turc. harač, ar. harağ, d. vgr. haragé, háragma, săpătură, impresiune pe o monetă, d. harasso, gravez; ngr. harádzi, alb. bg. sîrb. harač și arač, pol. haracz, ung. harács. V. harah). Tributu impus de Turcĭ țărilor româneștĭ odinioară. – În Țara Românească tributu data de la Mircea, care la 1391 se obligase să dea Porțiĭ o sumă de 3000 de galbenĭ numită peșcheș, adică dar saŭ „omagiŭ”, ĭar în Moldova de la 1511, cînd Bogdan s’a obligat să ofere un peșcheș de 4000 de galbenĭ și 24 de șoĭmĭ luĭ Selim I. Din peșcheș, deveni cu timpu haracĭ (tribut). Supt Vlad Țepeș (1460) ajunse la 10,000, supt Petru Șchĭopu la 40,000, supt Ĭon-Vodă la 60,000, apoĭ se sui la 100,000 în ultima domnie a luĭ Petru Șchĭopu și tot spori pînă la o sumă ilimitată supt Fanarioțĭ. Pin firmanele de la 1792 și 1802 haracĭu se fixă p. Țara Rom. la 619 pungĭ (309,500 de leĭ), ĭar p. Mold. la 135 de pungĭ și 445 de leĭ (67,945 de leĭ). Ultima dată fu fixat la 1835 (3,000,000 de leĭ p. amîndoŭă țările). Supt Cuza nu s’a maĭ plătit, ĭar prin războĭu de la 1877 a fost șters oficial (Șăin. Infl. Or.).

harág, V. harac.

hărăcésc și hărăgésc și (Munt.) arăcésc v. tr. (d. arac, harag). Sprijin pe haragĭ: tămîĭoasă arăcită (ChN. I, 16).

*tribút n., pl. e și urĭ (lat. tributum, d. tribúere, a da. V. atribut). Bir plătit de o țară supusă alteĭa maĭ puternice (odinioară haracĭ). La Romanĭ, biru provinciilor imperiale. Fig. Ceĭa ce daĭ de voĭe saŭ de nevoĭe: fluviile daŭ tribut măriĭ, mĭ-am dat tributu subscriind o sută de francĭ pentru săracĭ, fie-care om dă tribut morțiĭ.

ARAC s. (reg.) pocie, vrăjar. (~ la vie.)

HARACI s. (IST.) tribut, (impr.) peșcheș.

HARÁCI (< tc.) s. n. 1. Tribut anual plătit sultanului de către țările vasale. Țara Românească, Moldova și Transilvania au plătit prima oară h. în 1415, 1456 și, respectiv, 1542. 2. Una dintre cele patru rate în care se achitau dările; era numită și seama cea mică.

HARAG, Gheorghe (1925-1985, n. Marghita), regizor român de teatru. Spirit novator, a avut montări remarcabile la Teatrul maghiar din Cluj-Napoca („Azilul de noapte” de Gorki, „Floriile unui geambaș” de Sütö Andras), dar mai ales la Teatrul din Târgu Mureș („Fizicienii” de Dürrenmatt, „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, „Livada cu vișini” și „Platonov” de Cehov).

arăci, arăcesc, v. r. (glum.) a se căsători