harac

arác¹ sm [At: (a. 1704) URICARIUL IV, 44/6 / V: ha-, harag, hărag, hă-, -ag sm / Pl: ~aci / E: ngr ϰαραϰι] 1 Par lung pentru susținerea viței de vie, a fasolei etc. 2 (Înv) Băț cu crestături cu care ciobanii măsurau cantitatea de lapte, prin introducerea lui în vas Cf țanc. 3 (Înv) Lineal (1). 4 (Înv) Spațiu dintre liniile unei hârtii liniate. 5 (Îvp; d. soare; îe) A fi de un ~ A fi de-o suliță.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței-de-vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Din ngr. haráki.

HARÁC s. m. v. arac.

HARÁG s. m. v. arac.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Din ngr. haráki.

HARÁC s. m. V. arac.

HARÁG s. m. V. arac.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care se înfige în pămînt, servind la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. Viile se mlădiau încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați puțin de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. – Variante: harác (TEODORESCU, P. P. 315), harág (CAMILAR, N. I 266, SADOVEANU, Z. C. 149, ALECSANDRI, P. P. 149) s. m.

HARÁC s. m. v. arac.

HARÁG s. m. v. arac.

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Ngr. haraki.

arác s. m., pl. aráci

arác s. m., pl. aráci

ARÁC s. (reg.) pocie, vrăjar. (~ la vie.)

arác (aráci), s. m. – 1. Par pentru susținerea viței de vie. – 2. Țăruș. – Var. harac, (h)arag. Mr. harac. Ngr. χαράϰι (Roesler 586; DAR); cf. tc. herek, bg. harak – Der. arăci, vb. (a pune araci).

ARÁC ~ci m. Par lung și subțire folosit pentru susținerea viței de vie sau a unor plante agățătoare. /<ngr. haráki

arac m. par subțire de sprijinit vița de vie sau o ramură de arbore. [Gr. mod. HARAKI]. V. arag.

arag (harag) m. unealtă de tras rigle spre a scrie drept (= arac).

harac m. V. arac.

harag m. V. arag.

1) arác, V. harag.

harác și (maĭ des) harág m. (ngr. haráki, hárakas, băț, linie, d. vgr. harax, hárakos, harag, d. harásso, imprim; turc. herek, bg. harak. V. haracĭ, hereghie, caracter). Riglă, linie de liniat pe hîrtie (Vechĭ). Băț înfipt în pămînt de sprijinit vița saŭ alte plante agățătoare. – Spre Olt arac.

harág, V. harac.

ARAC s. (reg.) pocie, vrăjar. (~ la vie.)

HARAG, Gheorghe (1925-1985, n. Marghita), regizor român de teatru. Spirit novator, a avut montări remarcabile la Teatrul maghiar din Cluj-Napoca („Azilul de noapte” de Gorki, „Floriile unui geambaș” de Sütö Andras), dar mai ales la Teatrul din Târgu Mureș („Fizicienii” de Dürrenmatt, „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, „Livada cu vișini” și „Platonov” de Cehov).

HARAC subst.; cf. și ung. harag „mînie”. 1. Harag (Isp IV¹); Haraga, Luca (16 A IV 169); – Lupu zis Scripcă (Sd XIX 30); – pitărel (16 A III 466); – țig. (Sd XI); Haragea și Haraguță (Tel 58). 2. + -aș, -el: Haragășăii s. (BCI VII 55), și nazalizat: Harangășăii s. (ib.) 3. Cf. Harangus, Ion, act. Hărăgae, Cr. 1618 (D Gorj).