hang

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (Numai în expr.) A ține hangul = a) a acompania, a secunda o melodie, a ține isonul. Cobza ținea hangul zumzăind cînd mai tare, cînd mai înăbușit: zumba-zumba... zumba-zumba. SADOVEANU, O. I 73. Tudorache asculta, dădea capul pe spate, dădea din mîni, pe urmă începu să ție hangul cu un glas gros, ca un răget. DUNĂREANU, CH. 33. Lin viorile răsună, iară cobza ține hangul. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Metaforic) Toată suflarea și făptura de primprejur îi țineau hangul. CREANGĂ, P. 240; b) a ține partea cuiva, a încuraja pe cineva, aprobînd tot ce face și ce spune; a face pe placul sau cheful cuiva, a cînta cuiva în strună. Mă mieram eu de ce-s și ei așa de cuminți, mititeii; că tu le dai nas și le ții hangul. CREANGĂ, A. 39. 2. (Regional) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale (mai ales coarda a patra la vioară și țeava cimpoiului), care servesc pentru a ține acompaniamentul. Cobze și-alte hanguri, Glas de fluier și cimpoi, Pitpalaci și cintezoi, Și-un taraf de granguri. COȘBUC, P. I 301.

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

HANG s. v. acompaniament.

HANG ~uri n. pop. 1) Fiecare dintre cele două tuburi ale cimpoiului care țin tonul. 2) Instrument muzical sau o parte a acestuia care servește pentru acompaniat. ◊ A ține ~ul a) a acompania o melodie; b) a ține partea cuiva; a-i face pe plac. /<ung. hang

hang n. Mold. 1. una din țevile cimpoiului care produce un sunet bâzăitor; 2. ison: iar cobza ține hangul EM.; 3. fig. toată suflarea și făptura de prin prejur îi ținea hangul CR. [Ung. HANG, ton].

hang n., pl. urĭ (ung. hang, sunet, ton). Ison, acompaniament. Fig. A ținea cuĭva hangu, a face ca și el, a aproba ce face el.

hang s. v. ACOMPANIAMENT.

hang 1. Numele ce se dă în folclorul românesc tubului lung, ce produce sunetul invariabil ca înălțime al cimpoiului*. Sin.: bâzoi. 2. P. ext., mod simplu de acompaniere vocală sau instr. de tipul isonului* [v. și burdon (1)]. (Expr.: „a ține h.”).

HANGU, com. în jud. Neamț, pe pârâul omonim, în apropiere de vărsarea acestuia în lacul Izvoru Muntelui; 4.121 loc. (1998). Biserică de schit, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1626-1629), ctitorie a lui Miron Barnovski, în satul Buhalnița și biserică de lemn, cu hramul Sf. Nicolae (1829, refăcută în 1959), în satul Chirițeni. Ruinele Palatului Cantacuzino. Urme de cultură materială din perioada geto-dacă până în feudalismul timpuriu.

HANG subst. „ton, ison” și hangă subst. „cîmpie”. 1. Hangu b. (Ard II 94); -l (17 B IV 173); -l, 1516 (Paș). 2. Hăngul, P., mold., 1661 (Sd V 36); Hîngulești s. (Î Div).