găun

găun, ~ă [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~ă sf / Pl: ~i, ~e / E: lat cavo, -onis] 1 sn (Înv) Parte scorburoasă, goală sau seacă a unui obiect. 2 (Înv; îe) A auzi ~ A suna a gol. 3 sf (Buc; îf ~ă) Gaură mică în pământ, cât o jumătate de cuib de pasăre. 4 sm (Ent; reg) Gărgăun. 5 sm (Ent; Trs) Bărzăun.

găună sf vz găun

GĂÚNĂ, găuni, s. f. (Reg.) Gaură (mică) în pământ. – Lat. *cavo, -onis.

GĂÚN s. v. bărzăun, gărgăun.

găún, găúne, s.n. (înv.) 1. scorbură; bortă mică. 2. gărgăun, bărzăun.

gărgăun m. 1. cea mai mare viespe cu acul înțepător și veninos, sbârnâe tare când sboară (Vespa crabro); 2. fig. capriciu bizar, fantazie: are gărgăuni în cap. [Dial. găun: origină necunoscută].

găunos a. 1. găurit pe dinăuntru; 2. lipsit de miez: arbore, măr găunos. [Vechiu-rom. găun, găunos, și dial. (Măidan) caună, gaură = lat. *CAVINA (din CAVUS)].

gărgăún m. (lat. crabro, pop. *grabro, -ónis, de unde s’a făcut *grăurun apoĭ, poate infl. de gărgăriță, gărgăun). O vĭespe foarte mare cu dungĭ transversale galbene saŭ și neagră albăstruĭe strălucitoare (vespa crabro). Un fel de vĭermĭ care se fac la coarnele berbecilor și-ĭ fac să aĭbă gust de luptă. Fig. Iron. A avea gărgăunĭ (greĭerĭ, stiglețĭ) la cap, a fi cam nebun. – Și găun și bărzăun. V. bondar, grăunte.

1) găún m. (lat. *cavo, -ónis, d. cavare, a scobi. V. gaură). Trans. vest. Gărgăun (vespa crabro).

2) găún n., pl. e (lat. *cavo, -ónis, d. cavus, cav. scobit. V. gaură. Dos. Cavitate, scorbură.

găun s. v. BĂRZĂUN. GĂRGĂUN.

găún, găuni, s.m. – 1. (înv.) Scorbură. 2. (reg.; zool.) Gărgăun, bărgăun. – Lat. *cavo, -onis (Scriban, MDA).