gărduit

gărdui vt [At: JIPESCU, O. 88 / Pl: ~esc / E: gard¹] (Pop; c. i. grădina, curtea, un loc etc.) A împrejmui cu gard.

gărduit, ~ă a [At: ISPIRESCU, L. 236 / Pl: ~iți, ~e / E: gărdui] (Pop; d. o grădină, o curte, un loc etc.) Care a fost împrejmuit cu gard.

GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

GĂRDUÍT, -Ă, gărduiți, -te, adj. (Rar; despre locuri, terenuri) Împrejmuit cu gard (1). – V. gărdui.

GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

GĂRDUÍT, -Ă, gărduiți, -te, adj. (Rar; despre locuri, terenuri) Împrejmuit cu gard (1). – V. gărdui.

GĂRDUÍT, -Ă, gărduiți, -te, adj. (Rar) Împrejmuit cu gard, îngrădit. Ajunseră la o grădină gărduită cu zid de aramă. ISPIRESCU, L. 236.

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. gărduiáscă

gărduì v. a îngrădi cu gard, a împrejmui: o grădină gărduită cu zid de aramă ISP.

gărdui, gărduiesc v. t. a aresta, a închide.

gărduit, -ă, gărduiți, -te adj. (intl.) arestat, închis.