gâscan

GÂSCÁN, gâscani, s. m. Bărbătușul gâștei; gânsac. – Gâscă + suf. -an.

GÂSCÁN, gâscani, s. m. Bărbătușul gâștei; gânsac. – Gâscă + suf. -an.

GÎSCÁN, gîscani, s. m. Bărbătușul gîștei; (regional) gînsac. Nu țîpa ca gîscanii! ȘEZ. VI 98.

gâscán (pasăre) s. m., pl. gâscáni

gâscán s. m., pl. gâscáni

GÂSCÁN s. (ORNIT.) gânsac.

GÂSCÁN ~i m. v. GÂNSAC. /gâscă + suf. ~an

gâscan m. bărbățelul gâștei.

gînsác m. (vsl. gonsakŭ, bg. gysák. V. gîscă). Est. Masculu gîșteĭ. – În vest gîscan.

gîscán m. (d. gîscă). Vest. Gînsac, masculu gîșteĭ.

GÎSCAN s. (ORNIT.) gînsac.