gâlcevi

gănceavă sf vz gâlceavă

gâlceavă sf [At: COD. VOR. 9 / V: (îvt) gânc~, gănc~ / Pl: ~evi, (rar) ~evuri / E: bg галчава] 1 (Îvt) Larmă de nemulțumire Si: (rar) gâlcevire (1). 2 Ceartă între două sau mai multe persoane manifestată prin vorbă multă, discuții aprinse Si: (rar) gâlcevire (2), (pop) sfadă, ciorovăială, cioandră, price, (înv) voroavă. 3 (Bot; reg) Surguci (Consolida ajacis). 4 (Bot; reg) Nemțișori-de-câmp (Consolida regalis).

gâlcevi [At: DOSOFTEI, PS. 368 / Pzi: ~vesc / E: gâlceavă] 1 (Înv) vt A protesta contra cuiva prin vociferări Si: (nob) îngâlcevi. 2 vt (Pop) A se certa. 3 vt (Îvt) A-i disputa cuiva un drept. 4 vtf A învrăjbi două persoane.

gânceavă sf vz gâlceavă

GÂLCEÁVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.

GÂLCEVÍ, gălcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.

GÂLCEÁVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.

GÂLCEVÍ, gâlcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.

GÎLCEÁVĂ, (rar) gîlcevi, s. f. Discuție aprinsă, ceartă în gura mare; ciorovăială. Se lua serios la gîlceavă cu mama. PAS, Z. I 130. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, la TDRG. E... o nebunie a căuta sfezile și gîlcevile. NEGRUZZI, S. I 212. ◊ (Metaforic) Vrăbiile, cari se deșteptaseră de mult în plopi și pe sub streșini, nu începuseră totuși gîlceava lor matinală, obișnuită, asurzitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. – Pl. și: gîlceve (RUSSO, S. 140).

GÎLCEVÍ, gîlcevesc, vb. IV. Refl. reciproc. A începe sau a porni gîlceava, a se lua la ceartă în gura mare, a se ciorovăi. El află mai-nainte... Ce fată se mărită, ce tînăr se însoară, Care cui face curte, cine s-a gîlcevit. NEGRUZZI, S. II 201. ◊ Fig. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. COȘBUC, P. I 224. ◊ Intranz. (Rar) De-abia cînd soarele se apropia de asfințit mulțimea izbuti să se urnească de la primărie, în jos, spre curtea Iuga, sporovăind și gîlcevind. REBREANU, R. II 185.

gâlceávă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlcévii; pl. gâlcévi

!gâlceví (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gâlcevéște, imperf. 3 sg. se gâlceveá; conj. prez. 3 să se gâlceveáscă

gâlceávă s. f., g.-d. art. gâlcévii; pl. gâlcévi

gâlceví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gâlcevésc, imperf. 3 sg. gâlceveá; conj. prez. 3 sg. și pl. gâlceveáscă

GÂLCEÁVĂ s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, nemțișor, scandal, surguci, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

GÂLCEVÍ vb. v. certa, învrăjbi, supăra.

GÎLCEÁVĂ s. v. neînțelegere.

gîlceávă (gîlcévi), s. f. – 1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408).

GÂLCEÁVĂ ~évi f. Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); ceartă; sfadă. [G.-D. gâlcevii] /<bulg. gălțava

A GÂLCEVÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să se gâlcevească; a sfădi; a se certa. /Din gâlceavă

A SE GÂLCEVÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se certa. /Din gâlceavă

gâlceavă f. ceartă sgomotoasă. [Cf. slav. GLUČANIĬ, sgomot].

gâlcevì v. a căuta gâlceavă, a se certa strigând tare.

gîlceávă f., pl. evĭ și (Let. 2, 78) eve (bg. gŭlčava, d. gŭlč, gălăgie, vsl. gŭlkŭ, gălăgie. D. rom. vine ung. gercsáva, gîlceavă). Ceartă (sfadă), zgomotoasă. – Vechĭ și gînceavă.

gîlcevésc (mă) v. refl. Mă cert zgomotos.

gînceávă, V. gîlceavă.

gîlceavă s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. NEMȚIȘOR. SCANDAL. SURGUCI. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.

GÎLCEAVĂ s. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, vrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.)

gîlcevi vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. SUPĂRA.