gungurire

gangura v vz gânguri

gângura v vz gânguri

gânguri [At: CREANGĂ, A. 35 / V: ~ra, gongăi, gongăni, gongoni, gonguri, gungăni, gunguni, gungura, gun~ / Pzi: ~resc / E: fo] 1-2 vti (D. copiii mici) A scoate sunete disparate, nearticulate în vorbire. 3 vi (D. porumbei și turturele) A scoate sunetele caracteristice speciei.

gângurire sf [At: TOMA, C. V. 77 / V: (reg) gongonire, gungănire, gungunire, gungurare, gun~ / Pl: ~iri / E: gânguri] 1 (D. copiii mici) Prima formă de emitere a vorbirii, alcătuită din sunete disparate, nearticulate în cuvinte Si: gângurit (1). 2 (D. porumbei și turturele) Producerea de sunete caracteristice speciei Si: gângurit (2).

GÂNGURÍ, gânguresc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Despre copiii mici) A scoate sunete disparate, încă nearticulate în cuvinte. 2. Intranz. (Despre porumbei și turturele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: (2) gunguní, gungurí vb. IV] – Formație onomatopeică.

GÂNGURÍRE, gânguriri, s. f. Faptul de a gânguri; gângurit. – V. gânguri.

GUNGUNÍ vb. IV v. gânguri.

GUNGURÍ vb. IV v. gânguri.

GÂNGURÍ, gânguresc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Despre copiii mici) A scoate sunete disparate, încă nearticulate în cuvinte. 2. Intranz. (Despre porumbei și turturele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: (2) gunguní, gungurí vb. IV] – Formație onomatopeică.

GÂNGURÍRE, gânguriri, s. f. Faptul de a gânguri; gângurit. – V. gânguri.

GUNGUNÍ vb. IV. v. gânguri.

GUNGURÍ vb. IV. v. gânguri.

GĂNGURÍ vb. IV v. gînguri.

GÎNGURÍ, gînguresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre copiii mici care încearcă să vorbească) A scoate sunete abia articulate. Un băiețel de doi ani se juca gîngurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. REBREANU, R. II 65. Pe urmă vin copiii... și cîtă mulțumire, cît farmec să auzi gîngurind în jurul tău. PĂUN-PINCIO, P. 95. ◊ (Prin metonimie) Cînd îți gîngurește glasul Vorbe să frămînte, Harfă nu-i, nici glas de înger Mai frumos să cînte. COȘBUC, P. II 270. ◊ Fig. Pîrîul Vodislavei, copil nepăsător, gîngurea povestea lui de munte. GALACTION, O. I 287. 2. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice. Gînguri un porumbel sălbatic de pe o creangă. GALACTION, O. I 253. – Variante: găngurí (CREANGĂ, A. 35), gongurí (ISPIRESCU, la TDRG), gunguní (ODOBESCU, S, III 35), gungurí vb. IV, gungurá (La TDRG) vb. I.

GÎNGURÍRE, gînguriri, s. f. Faptul de a gînguri; gîngurit. – Variantă: gunguríre (CARAGIALE, S. 26) s. f.

GONGURÍ vb. IV v. gînguri.

GUNGUNÍ vb. IV v. gînguri.

GUNGURÁ vb. I v. gînguri.

GUNGURÍ vb. IV v. gînguri.

GUNGURÍRE s. f. v. gîngurire.

gângurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângurésc, imperf. 3 sg. gângureá; conj. prez. 3 să gângureáscă

gânguríre s. f., g.-d. art. gângurírii; pl. gânguríri

gângurí vb., ind. prez. 3 pl. gângurésc, imperf. 3 sg. gângureá; conj. prez. 3 sg. și pl. gângureáscă

gânguríre s. f., g.-d. art. gângurírii; pl. gânguríri

GÂNGURÍ vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlâcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

GÂNGURÍRE s. 1. v. gângurit. 2. v. uguit.

A GÂNGURÍ ~ésc intranz. 1) (despre copii mici) A încerca să vorbească, scoțând sunete puțin articulate. 2) (despre porumbei și turturele) A scoate sunete prelungi și repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.

gângurì v. 1. a gângăvì, de copiii cei mici: mă alintam la sânu-i gângurind CR.; fig. cartea unde odată am gângurit CR.; 2. a curge încet: apa gângurește. [Onomatopee]. V. gungurì.

gungurì v. se zice de vocea pruncului când începe a îngăna vorbe, cum și de porumbei. [Onomatopee: gu gu].

gîngurésc și -réz, V. gunguresc.

gîngurésc, V. gunguresc.

gungunésc și gungurésc v. intr. (imit. înrudit cu gînganie și a gîgîi). Se zice despre vocea copiilor în ainte de a putea vorbi și despre vocea porumbilor și turturelelor. – Și gînguresc, gîngurez și uguĭesc.

GÎNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlîcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

GÎNGURIRE s. 1. gîngurit. (~ copiilor mici.) 2. gîngurit, uguire, uguit. (~ porumbelului.)