gramatic

GRAMÁTIC, gramatici, s. m. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós.

GRAMÁTIC, -Ă, gramatici, -ce, s. m. și f. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós.

GRAMÁTIC, gramatici, s. m. (Învechit) Specialist în gramatică; autor de gramatică. Poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea. CREANGĂ, A. 89. Unul preface toată limba în -iune, altul în -ție, altul în -iu, altul în -înt... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54.

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. (Învechit) Scriitor într-o cancelarie publică sau particulară, servind în genere și ca secretar ori contabil. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești. CARAGIALE, O. III 162. Știut-am să-nvăț scrisoare, Sîrbească și romînească, încît ajunsei de mic În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic. HASDEU, R. V. 15.

gramátic (gramatician) (înv.) s. m., pl. gramátici

grămătíc (înv.) s. m., pl. grămătíci

gramátic (gramatician) s. m., pl. gramátici

grămătíc (scrib; dascăl) s. m., pl. grămătíci

GRĂMĂTÍC s. v. diac.

GRĂMĂTÍC s. v. cântăreț, dascăl, diac, paracliser, psalt, țârcovnic.

grămătíc (grămătíci), s. m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. grămătic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv. – Der. gramatică, s. f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv.

GRAMÁTIC ~ci m. înv. 1) Specialist în gramatică. 2) Autor de gramatici. /<lat. grammaticus

GRĂMĂTÍC ~ci m. (în evul mediu) Slujbaș la cancelaria domnească însărcinat cu scrierea uricelor; diac; uricar. /<ngr. grammatikós

gramàtic m. cel ce știe sau predă gramatica.

grămătic m. 1. od., logofăt, scriitor; 2. contabil, secretar: grămătici vătafi de curte GHICA. [Gr. mod. GRAMMATIKÓS].

*gramátic, -ă adj. (vgr. grammatikós, d. grámma [din *gráphma], literă, d. grápho, scriŭ). De gramatică, gramatical: studiĭ gramatice. Conform gramaticiĭ, gramatical: frază gramatică. Subst. Persoană care știe gramatica. În vechime, filolog. S. f., pl. ĭ (vgr. grammatiké [téhne, artă]). Știința de a vorbi și scrie corect. Linghistică. Carte care conține aceste științe. Gramatica comparată, linghistica comparată, care compară limbile. Gramatica istorică, care studiază limbile de la originile eĭ. Gramatica generală, totalitatea regulelor comune tuturor limbilor. Adv. Conform gramaticeĭ (ob. gramatical).

grămătíc m. (ngr. grammatikós). Vechĭ. Cîntăreț de biserică, dascăl. Elev care învăța carte la biserică. Contabil, logofăt, martalog, copist. V. diac.

GRĂMĂTIC s. (IST.) diac, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile domnești din țările române.)

grămătic s. v. CÎNTĂREȚ. DASCĂL. DIAC. PARACLISER. PSALT. ȚÎRCOVNIC.

grămătíc, grămătici, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie, 1980: 83; Sălsig). – Din ngr. ghrammatikós (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

grămătíc, -i, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). – Din ngr. ghrammatikós.

GRAMÁTICĂ (< lat. grammatica) s. f. 1. Ansamblu de reguli privitoare, la modificarea formei cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții și fraze. 2. Disciplină a lingvisticii al cărei obiect de studiu îl constituie structura gramaticală a unei limbi date. ◊ G. comparată (sau comparativă) studiază faptele de limbă ale unei familii sau ale unui grup de limbi înrudite. prin metoda comparației. G. descriptivă studiază structura gramaticală a unei limbi, așa cum se prezintă într-un anumit moment al evoluției ei, ◊ G. istorică studiază faptele de limbă în evoluția lor. ◊ G. normativă descrie structural gramaticală a unei limbi și dă indicații asupra corectitudinii unor forme și construcții, în conformitate cu normele literare. ◊ G. contrastivă studiază comparativ gramaticile a două limbi (una bază și alta țintă), cu scopul de a stabili elementele asemănătoare și cele diferite ale structurii lor și de a determina consecințele acestor asemănări și deosebiri în procesul de însușire a limbii-țintă. ◊ G. generativă este un tip de g. formală, constituită dintr-un număr finit de reguli (de combinare), care, aplicate unui vocabular (de asemenea finit), servesc la definirea, prin enumerare, a clasei (infinite) de propoziții corect formate într-o limbă dată. ◊ G. transformațională este o g. de tip generativ care conține reguli (de transformare), prin a căror aplicare, din anumite construcții (propoziții) corecte, se obțin alte construcții (propoziții) corecte. 3. (INFORM.) Cvadruplu format din două mulțimi finite și disjuncte (numite mulțimea simbolurilor neterminale și mulțimea simbolurilor terminale), un simbol neterminat fixat (numit simbol de start) și o mulțime finită de reguli (reguli de rescriere sau de producție), ce generează un limbaj.

GRĂMĂTÍC (< ngr.) s. m. (În Ev. med., în Țara Românească) Scriitor (secretar) într-o cancelarie domnească sau boierească. ◊ Mare g. sau velgrămătic = șef al cancelariei domnești; îndeplinea și funcția de secretar al domnului. În Moldova se numea diac (1).

GRAMÁTIC s. m. (cf. lat. grammaticus, ngr. ghrammatikos): v. gramaticián.