giumbuș

GIUMBÚȘ, giumbușuri, s. n. (Rar) Giumbușluc. – Din tc. cümbüș.

GIUMBÚȘ, giumbușuri, s. n. (Rar) Giumbușluc. – Din tc. cümbüș.

GIUMBÚȘ, giumbușuri, s. n. Giumbușluc. Cei de la barăci... se repeziseră în flăcări: unul pe fereastră... altul strecurat ca șopîrla pe ușă; fiecare dînd mica sa reprezentație, cu giumbușurile ce poate și-i în stare el să facă. CĂLUGĂRU, O. P. 426. Dispariția lui... era o pagubă reală pentru atîția amatori de giumbușuri. CARAGIALE, O. I 306.

giumbúș (rar) (gium-) s. n., pl. giumbúșuri

giumbúș s. n. (sil. gium-), pl. giumbușúri

GIUMBÚȘ s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicărie, giumbușluc.

giumbúș (giumbúșuri), s. n. – Ghidușie, caraghioslîc. – Mr. giumbușe, megl. giămbuș. Tc. cümbüs (Șeineanu, II, 190; Roesler 69; Lokotsch 752); cf. ngr. τσιμπούσι, bg. ğumbĭuš. Este dublet al lui gimbiș, s. n. (Munt., rar, haz, ghidușie). – Der. giumbușlîc, s. n. (ghidușie, caraghioslîc), din tc. cambazlik „acrobație”, confundat cu cuvîntul anterior.

giumbuș n. petrecere, haz, poznă: ursul le făcea felurimi de giumbușuri. [Turc. DJÜMBÜȘ].

gĭumbúș n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] ğunbiș, pop. ğunbuș, petrecere, amuzament; bg. sîrb. gumbuš). Sud. Caraghĭozlîc, poznă, scamatorie, drăcie: copiiĭ mureau de rîs de gĭumbușurile luĭ Vasilachi. – Și gimbíș și (Rucăr) ghimbúș.

giumbuș s. v. BUFONERIE. CARAGHIOSLÎC. CLOVNERIE. COMICĂRIE. GIUMBUȘLUC.