gilăluire

GILĂLUÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.

gilăluí (-uésc, gilăluít), vb. – A urî, a dușmăni. Mag. gyülölni (DAR). Sec. XVI, înv.

gilăluĭésc v. tr. (ung. gyülölni). Vechĭ. Urăsc. Urmăresc. Rîvnesc.

gilăluíre f. Vechĭ. Ură.

gilălui vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

GILĂLUÍRE s. f. v. gilălui. [DER]