ghĭorlan

GHIORLÁN, ghiorlani, s. m. (Reg.) Țopârlan, bădăran. – Probabil de la ghiorăi.

GHIORLÁN, ghiorlani, s. m. (Reg. și fam.) Țopârlan, bădăran. – Probabil de la ghiorăi.

GHIORLÁN, ghiorlani, s. m. (Mold.; în limbajul claselor dominante din trecut, spre a marca deosebirea de condiție socială) Țopîrlan, bădăran, țărănoi. Auzi, obrăznicie?... un ghiorlan, c-un petec de pămînt, și uite ce gură face alăturea cu mine! CREANGĂ, A. 155. Florico?... Florico!... parc-aș fi de-o samă cu dînsu!... Da cucoană Florică nu poți să zici, ghiorlane? ALECSANDRI, T. 921.

ghiorlán (reg.) (ghior-) s. m., pl. ghiorláni

ghiorlán s. m. (sil. ghior-), pl. ghiorláni

GHIORLÁN adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

GHIORLÁN ~i m. depr. fam. Persoană cu apucături grosolane, lipsită de educație; bădăran; țopârlan; necioplit; mitocan; mârlan; tolomac. /Din reg. a ghiorăi

ghiorlán (gherlán), ghiorláni, s.m. (reg. și fam.) 1. țopârlan, golan, mojic, bădăran. 2. guzgan, chițcan, șobolan.

ghiorlan m. Mold. bădăran, mojic: un ghiorlan cu un petec de pământ CR. [Lit. șobolan (v. gherlan)].

ghĭorlán și (Arg.) gherlán m. (rus. gorlán, a. î., d. gorlánitĭ, a răcni, górlo, gîtlej. V. gîrlă. Cp. cu bădăran și mîrlan). 1) Iron. Mojic, țopîrlan (V. golan și ghĭogar). 2) (pin aluz. la glas). Chițcan, guzgan (popondoc ș. a.), numit și gorlan (Munt. est), gurlan (Mold. sud), ghirlan (Dobr.) și gherlan (Olt. Izv. Sept. 1923, 22).

ghiorlan adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.