fătălău

fătălău sm [At: DDRF / V: (reg) ~ărău / Pl: ~ăi / E: fată + -ălăiu] 1 (Pop) Hermafrodit. 2 (Prt; gmț) Persoană de sex masculin cu caracteristici fizice și de comportament de tip feminin și care preferă compania femeilor. 3 Fătană.

FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău.

FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău.

FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Popular) Persoană care întrunește caracterele ambelor sexe; hermafrodit. Văzură că un muțunache se zborșea în apropiere. Li se păru că spunea ceva, dar nu-l auzeau din cauza țipetelor lor. «Ia tăceți, fă, – se răsti una la celelalte – să auzim ce spune fătălăul». PAS, Z. II 208. Nu e vorba nici de mine, nici de d-voastră, nici de fătălăul acela de Ludovic cu creier de capră. E vorba de Franța. CAMIL PETRESCU, T. II 351. ♦ Băiat căruia îi place mai mult societatea fetelor, care este timid sau are apucături de fată.

fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii

fătălău s. m., art. fătălăul; pl. fătălăi, art. fătălăii

FĂTĂLĂU s. v. hermafrodit.

FĂTĂLẮU ~i m. pop. 1) Bărbat care manifestă interes deosebit față de femei. 2) Persoană care are trăsături proprii ambelor sexe; hermafrodit; androgin. /fată + suf. ~ălău

fătălău (feteleu), fătălăi (fetelei), s.m. (pop.) 1. flăcău cu apucături de fată. 2. om fără căpătâi. 3. hermafrodit. 4. fată bătrână și urâtă; fătoi, fătoc, fătocină, fătăloancă, fătătoi, fătătău.

fătălău m. 1. fată mare și greoaie; 2. băiat ce seamănă mai mult a fată. [Derivat analogic din fată].

fătălắŭ, V. feteleŭ.

feteléŭ adj. m. (d. fată). Ermafrodit, bărbat cu aspect de femeĭe. Cocoș feteleŭ, care nu calcă. – Și fătălău.

fătălău s. v. HERMAFRODIT.